Jocurile de inversare a puterii – ajuta la conectare si la descarcarea frustrarilor si a sentimentelor de neputinta

Noi, părinții, deținem puterea și controlul. Le spunem tot timpul copiilor noștri ce să facă și când, ce pot face altfel și de ce, le stabilim programul și le impunem limite. Da, este datoria noastră fără doar și poate. Că dacă i-am lăsa după cum își doresc ei, probabil nu ar merge la grădiniță și dacă da, le-ar lua de la 3 ore în sus numai să iasă pe ușă, nu s-ar culca pentru că, nu-i așa, e plictisitor după cum spune David, ar mânca o dată pe zi când le-ar ghiorțăi mațele, ar sta în cadă cel puțin o oră și s-ar juca efectiv non-stop. Mă rog, al meu ficior, poate că ai voștri au alte dorințe.

În controlul lor rămân prea puține. Ce fac eu des, pentru a-l ajuta pe David să fie el cel care decide și conduce:

  1. Îi ofer mai multe posibilități din care să aleagă, de fiecare dată când pot. Fie îi zic 2 feluri de mâncare, îi deschid șifonierul și decide singur ce pune pe el, stă mai mult în cadă sau avem timp de mai multe povești de inventat, alege ce vom citi etc.
  2. Îi explic de zeci și sute de ori de ce este important să facem anumite lucruri. Fie că merge la grădiniță, sau e ora somnului, sau e prea târziu pentru desert și mă opresc aici, că n-am loc suficient.
  3. Jocuri de inversare a puterii. Sunt foarte, foarte utile și amuzante.

Jocurile de inversare a puterii le dă ocazie să conducă ei. Mai mult de atât pot să încalce regulile noastre cicălitoare, își descarcă frustrările și sentimentele de neputință și se conectează cu părinții lor. Și sunt foarte amuzante, repet.

1. Cel mai des noi ne jucăm de-a polițiștii și hoții. Unde David este, evident, polițist și eu hoțul pe care îl duce la închisoare. Facem jocul acesta și în casă, dar și afară, la locul de joacă, unde David găsește întotdeauna copii să i se alăture. Iar eu nu mai am nevoie să merg la sală 🙂 Mă aleargă, mă prinde, mă pune într-o închisoare improvizată unde eu stau și îl rog să îmi aducă mâncare, pat, jucării, apă, cafea, pătură și ce-mi mai trece prin minte. Și el rar mă refuză.

Îl jucăm când vrea el și invers. Eu sunt polițist și îl duc la închisoare de unde el întotdeauna scapă atunci când eu nu sunt atentă. Și nu sunt atentă des 🙂

Dacă nu aveți copii fani polițiști cum este David, folosiți-vă de ce le place lor. Animale care sunt puse în casa lor și nu au voie să iasă până nu vine mama, prințese închise în palat, mașini duse în garaj și tot așa.

2. Reguli amuzante este alt joc cu care ne distrăm. Practic inventez reguli amuzante pe care David nu le respectă:
– Nu ai voie să mănânci cu gura deschisă.
– Apa se bea cu bărbia.
– David citește poveștile.
– Trebuie să mergi în mâini.
– Nu ai voie să dai pupici și îmbrățisări.
– Trebuie să te speli pe dinți cu iaurt.
– Nu ai voie să dormi în pat.
– Când mănânci trebuie să ții ochii închiși.
– Pijamaua se poartă pe dos.
– Laptele se bea doar cu lingurița.
– Noi nu ne spălăm pe dinți, spălăm degetele de la picioare.

Firește că i se pare amuzant și să le respecte, așa că, am mare grijă ce reguli spun. Oricum de fiecare dată se lasă cu foarte mult râs. Uneori mă prefac și că sunt furioasă că nu mă ascultă și încerc să îi opresc comportamentul, și asta se lasă iar cu mult râs.

3. Mâncare ciudată. Acesta este un joc foarte amuzant și din punctul meu de vedere, terapeutic. Am grijă de față cu cine îl jucăm și de cele mai multe ori îl jucăm doar în casă. De ce? Are voie să folosească orice cuvânt, chiar și pe cele urâte. David nu spune cuvinte urâte, dar știe câteva, și când este doar cu mine îmi spune în șoaptă ”Mami, am un cuvânt urât care vrea să iasă afară”. Și îi dau voie să îl spună. Îl spune o singură dată, și gata, a scăpat de el.

Cum e cu mâncarea ciudată? Începe așa ”Aș mânca … ”. Ce urmează? Orice îi vine în minte. Eu intru în jocul acesta și îi spun și eu câteva combinații. Ce iese? Asta: ”pantofi cu banane și lipici”, ”caca de cățel cu paste”, ”ochi de dinozaur cu ciocolată”, ”pârț de fasole cu ardei iute”. Și foarte mult râs.

Știu că veți fi tentați să credeți că așa încurajezi copilul să vorbească urât, dar să știți că efectul este fix invers. De ce? Pentru că ei știu aceste cuvinte, le aud peste tot și folosindu-le doar cu voi, ca o joacă, spunându-i de altfel că nu le folosim cu alți oameni pentru că putem să îi jignim, atunci tentația de a le spune va fi mai mică, pentru că le vor scoate din ei. Le vor folosi ca o joacă cu voi, în cadru sigur, și nu vor mai simți nevoia să le folosească pentru a-i șoca pe cei din jur și a le obține atenția.

4. Cântece inventate. E foarte simplu, el inventează ceva și eu sunt obligată să învăț. David exersează răbdarea, că îmi ia ceva până învăț versurile și muzica și mai mult, el are control asupra mea, el spune și eu execut. V-am mai spus că am învățat și poezia ”Toamna” la 7 dimineața, cam pe același considerent 🙂

Vă încurajez să îi lăsați pe copii să preia puterea prin joc. Le impunem multe limite în fiecare zi, asta face parte din educarea copiilor noștri, chiar nu putem să îi lăsăm să facă orice vor, oricât de mult îi iubim și oricât de greu ne-ar fi să acceptăm protestele lor. Este responsabilitatea noastră de adulți. Au nevoie de limite și reguli. Totuși trebuie să fie tare greu ca în fiecare zi un adult, de fapt mai mulți, să îți tot spună ce și cum să faci. Din când în când să îi lăsăm și pe ei să conducă, și cel mai sigur mod este prin joacă.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create882

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu