De ce este important să vorbim despre traumă?

În viața reală am un simț al umorul gri spre foarte negru 🙂 . Prietenii știu ce zic. Uneori e greu de digerat, alteori nici măcar înțeles. Dar asta sunt EU.

 

 

”Din ce ești făcută, donșoară?” M-a întrebat Diana după o glumă marca mea. ”Din traume”. I-am răspuns.

 

Traumele te modelează. Nu te definesc, te definești singur, după ceva muncă, dacă devii conștient de ce războaie se dau prin tine. Cu terapie înțelegi ce au produs traumele, ce au rupt, pe unde au rupt și cum ai reușit să cicatrizezi ce nu a fost vindecat de la sine.

 

De ce este important să vorbim despre traumă? Pentru că ea se întâmplă fiecăruia dintre noi. Este o realitate. Să ne uitam la ea ca atare. Ea există, se produce în interiorul nostru. Așa cum ne îngrijim trupul și ne ducem, la un moment dat la medic, să rezolvam nu știu ce pete de pe noi, așa ar trebui să ne pansam și rănile din suflet. Dacă nu vorbim despre traumele noastre ele tot lucrează pe ascuns și se agravează. Îmbătrânim prematur, ne îmbolnăvim, pierdem pofta de a trăi, construim relații nesănătoase, ne prelungim o suferință inutilă pe care am putea să o oprim.

 

Să vă explic altfel.

 

Știți, într-o dimineață mi-am rupt un os de la picior. E o poveste cât se poate de amuzantă și de penibilă. Am coborât din pat, am vrut să iau rapid telefonul care mă trezea din somn, m-am împiedicat sau m-am lovit de marginea patului. Nici nu mai știu exact cum, dar mi-am rupt un os de la picior. Evident, nu știam că este rupt.

 

Mă durea, nu mai puteam să calc bine, aveam o întâlnire și am zis că mă duc. Cum, eu sunt puternică, mă descurc cu durerea! M-am îmbrăcat, m-am încălțat și mi-am dat seama că nu pot să merg, că mă doare groaznic. M-am dus la urgență. Nu vă mai povestesc și amuzamentul de acolo, că nu m-a luat nimeni în serios, nu se vedea nimic, piciorul meu era ca nou. Dar mă durea groaznic. Asta știam cu adevărat doar eu. Am zis că mă descurc eu cu puterile mele, am înțeles că de fapt nu pot și că e o durere și o agravare pe care o pot evita și m-am dus la medic.

 

Cu ruptura din suflet nu e foarte diferit, ca proces. Ca vindecare, e altceva, pentru că te duci la medic când te doare piciorul, puțini acceptă să meargă la medic când îi dor sufletele. Dar te doare. Iți zici că te descurci singur că doar ești puternic, șchiopătezi o vreme. Mai bagi un calmant (alcool, țigări, prieteni, orice iți poate lua atenția de la durere). Și o duci așa și o viață dacă nu ți se sfărâmă sufletul de tot. Nici măcar nu se vede cu adevărat la exterior. Si piciorul meu părea ca nou. Dar se poate trăi și altfel și cu mai mult bine decât schiopătând. Va zic, e nasol rău să conduci cu un os rupt la picior!

 

E nasol să trăiești o viață cu sufletul rupt!

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create 841

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu