Cum este un părinte sănătos emoțional în relație cu copilul lui

Pentru a crește un copil sănătos psihic, rezilient (care este pregătit să facă față provocărilor din lumea reală), este nevoie ca părinții lui să fie sănătoși din punct de vedere emoțional. Prima regulă de bază! Nu poți să îl înveți pe copilul tău ceea ce nu știi și ceea ce nu ești. Și cum este un părinte sănătos emoțional în relație cu copilul lui?

Are propria viață, nu o suprapune peste cea a copilului și nu transformă drumul copilului, în propriul lui drum.

Un părinte sănătos emoțional are pasiuni, preocupări, prieteni. Are propria viață familială, profesională și socială. Nu îi transformă pe copii în scopul suprem al vieții lor. Au propriul drum. Nu îi transmite copilului presiunea de a-i îndeplini visele lui neîmplinite. 

Acceptă propria imperfecțiune și imperfecțiunea copilului.

Știe că așteptând foarte mult de la el și de la copil va crea o presiune internă care îngreunează procesul de creștere. Știe că nici el nu va excela în absolut tot ce face, dar nici copilul lui. Atunci se va concentra pe a deveni o versiune cât mai bună a lui și îl va învăța și pe copil să facă același lucru. 

Se raportează realist la situațiile dificile, caută soluții și le transformă în posibilități de creștere.

Păstrează această abordare atât pentru el însuși cât și pentru copilul lui. Când apar situații dificile pentru copil (note mici, conflict cu prietenii, concursuri la care nu ajunge pe podium etc), îl încurajează să învețe din ele și să se uite la ce poate face mai bine data viitoare, ce poate îmbunătăți la el însuși. Nu îl transformă într-o victimă. În schimb îl ajută și îl învață cum să găsească modalități pozitive de a se raporta la o situație indiferent de circumstanțe.

Știe să își tolereze și să își gestioneze sentimentele de vinovăție. Ia decizii pentru binele copilului, nu pentru a evita vinovăția.

Vinovăția este un sentiment care apare frecvent atunci când deciziile pe care le iei pentru binele copilului, nu sunt ușor de acceptat. Copiii pot cere lucruri imposibile sau care le pot face rău. Să se uite mult la televizor, să mănânce dulciuri pe post de cină, să se culce foarte târziu, să le cumperi toate jucăriile din magazin, să nu te duci la serviciu ca să stai cu el acasă etc. Atunci când accepți astfel de cerințe nu din motive care țin de siguranța lui, ci pentru a nu te mai simți vinovat fiindcă ”superi” copilul, nu înseamnă că îi oferi un mediu sănătos.

 

De asemenea poți crea și un mediu instabil atunci când regulile nu sunt respectate. Acum permiți să mănânce ciocolată în loc de ciorbă, data viitoare îi spui nu, fără o regulă clară, până când el nu mai știe ce se poate și ce nu. Și un copil mic nu este în măsură să facă mereu alegeri sănătoase, aceasta este responsabilitatea părintelui. Și tot el este și un model.

Îl ghidează pe copil să ia decizii corecte și nu folosește scurtături pentru a evita disconfortul.

Evită să decită tot pentru copil și nici nu îl lasă pe el să decidă tot fără părinți. Găsește un echilibru între a-i permite să ia propriile decizii, încă de mic, pentru a învăța cum se iau decizii, și între a lua prea multe decizii, imperativ și pentru toți (copiii care decid ce mănâncă toată lumea la masă, când merg și unde, cu cine se văd sau nu, fără a lua în considerare și nevoile celor din jur).

 

Știe că dacă face totul pentru copilul lui îl va ultraproteja și îi va crea o imagine nerealistă asupra vieții. Evită să îmbrace copilul care este deja mare, doar pentru a pleca mai repede, să îi cumpere o jucărie scumpă doar pentru că plânge, să strângă jucăriile pentru că el refuză etc.

Își permite să fie liber în a explora viața și îl lasă și pe copil lui să facă asta.

Nu se lasă ghidat de frici, deși știe că lumea poate fi un loc periculos. Își crește copilul cu deschidere, îi permite să fie curios, să experimenteze, să încerce, să cadă, să crească. Nu îl pune într-un glob de cristal. 

Își asumă responsabilitatea propriilor decizii și simțiri și îl învață pe copil să fie responsabil.

Nu se teme să implice copilul în rezolvarea treburilor casnice, să îl învețe care sunt responsabilitățile lui, să îi dezvolte empatia față de cei din jur, să își asume responsabilitățile pentru propriile acțiuni și să îi dezvolte simțul realității. Acceptă propriile emoții, chiar și pe cele dureroase și le acceptă și pe cele ale copilului. Nu încearcă prin orice metodă să îl înveselească când este supărăt pentru că știe că asta este o distragere de la propriile emoții. Îl învață în schimb ceea ce știe și el – autoreglare emoțională. 

Are capacitatea de autoanaliză. Înțelege de unde îi provine durerea și ce îi dictează și îl învață pe copil cum să tolereze propriile momente de durere și tensiune.

Este dificil pentru un părinte să conțină emoțiile dureroase ale copilului. Un părinte sănătos emoțional înțelege că nu își poate proteja copilul de toate durerile de pe pământ. Și că de fapt nici nu l-ar ajuta să o facă. Copiii au nevoie să învețe să tolereze disconfortul, tensiunea, frustrarea, durerea emoțională. Iar părintele îl poate ajuta să câștige această încredere că poate face față situațiilor dificile din viață.

Practică o educație pozitivă în care nu confundă disciplina cu controlul.

Îl învață pe copil despre consecințe și evită pedeapsa pentru că știe diferența dintre ele. Consecințele transformă copilul într-un adolescent și adult responsabil, care se simte iubit, cu stimă de sine bună. Iar scopul părinților sănătoși emoțional este de a dezvolta în copiii lor abilitățile de autodisciplină.

Rămâne fidel propriilor valori și lui înșăși.

Într-o lume agitată, tentantă, rapidă, un părinte sănătos emoțional își rămâne fidel lui și valorilor pe care și le-a creat în jurul lui. Nu este preocupat de cum arată în lume și pe rețelele de socializare și în cărți. Este preocupat de relația pe care o are cu el însuși, cu copilul lui și cu oamenii pe care îi iubește. Și caută să creeze relații autentice și deschise.

 

Sursă poza: Jon Flobrant @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create503

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu