Cum am inceput sa „Recomand cu drag”

Corina scrie pe blogul ei simplu și colorat cum este ea. Plus că are un păr absolut superb, cum nu mi-a mai fost dat vreodată să văd. Și zâmbește cald și vorbește cald de ți-e mai mare dragul să stai cu ea la un pahar de vin 🙂 .


Îmi place libertatea. Atât cât simți că o poți avea. Aia în care poți să gândești tu, să iei decizii, să stai degeaba, să te uiți pe cer sau într-o carte. De’aia nu am avut  niciun cont pe social media, nici de FB, nici intstagram sau youtube până pe la vreo 38 de ani. Nici telefon nu am avut. Deloc. Am trăit de’adevăratelea, am stat în prezent, în momente unice, am fost acolo cu trupul fizic și cu mintea limpede. Am călătorit mult, am urcat munți, am explorat oceane, am mâncat bine și am râs mult. Am stat cu prietenii la masă, i-am privit în ochi și i-am îmbrățișat acolo, nu în mesaje pe whatsapp.  Nu am avut timp să fiu în online pentru că eram prea ocupată să trăiesc. De-adevăratelea.

Când am rămas însărcinată am renunțat la o poziție de management, destul de bine plătită. Îmi doream mult un copil și îmi doream să fiu lângă el când crește, asta era prioritatea mea. Dar pentru că nu mai lucram, iar veniturile familiei se împuținau pe zi ce trecea, m-am gândit să fac și eu ceva de acasă în așa fel încât să nu renunț drastic la timpul meu cu copilul. Nu știu să cos, sau să fac plăcinte bune, dar m-am gândit că aș putea să scriu. Și uite așa mi-am făcut intrarea în online, cu blogul meu.

În momentul acesta sunt mamă și soție, așa m-aș descrie acum, astea sunt prioritățile mele acum. Am avut altele în trecut, călătoriile, studiile, serviciul, însă acum s-au schimbat. Trăiesc ceea ce am visat și dorit cândva: să mă bucur de copilul meu, să îl văd crescând, să-i fiu alături acum când are nevoie de mine. O fac cu niște compromisuri financiare, dar sunt împăcată cu asta, așa mi-am setat prioritățile, așa vin. Am fost mereu un om liber din punctul ăsta de vedere, am făcut ceea ce am simțit și ce am dorit. Nu mă încadrez în șabloane și nici nu mă interesează ce crede societatea că ar trebui să fac. Așa că sunt acasă, nu lucrez cu carte de muncă, dar nici nu stau degeaba.

Am fost mereu atrasă de o viață și un trai cât mai simplu, fără risipă prea mare, ecologic chiar. Mai întâi am început cu ecologia produselor, fie că erau de consum alimentar sau produse casnice, chiar așa mi-a venit ideea numelui blogului. M-am gândit că pot recomanda, cu drag (cum altfel 🙂 ), produse pe care le-am folosit cu succes pentru mine și familia mea. Deci, la început s-a vrut a fi un blog despre recomandări: produse, filme, locații frumoase, cărți și cafele, înghețate bune și destinații de vacanță. Mai apoi am descoperit că ecologic nu înseamnă doar ce mănânc și cu ce mă spăl, putem merge chiar mai departe de atât și vorbi despre ecologia conștiinței, ecologia sufletului, a gândurilor și abia apoi putem spune că avem un stil de viață ecologic adecvat.

Și așa au apărut pe blog rubrici precum”Mie Îmi Pasă” cu articole despre cum să nu risipim alimentar și despre refuzul pungilor de plastic din casa și viața noastră. Sau seria “În fiecare lună, o faptă bună” în care, în mod constant, cu frecvență, ajut pe cei din jurul meu: donez sânge, mă ofer voluntar la spital, cumpăr mâncare unui om de pe stradă, practic orice ar putea fi de ajutor celorlalți. Fără așteptări, fără condiționări, o fac în mod conștient și izvorăște din dorința de a face mai bine, pentru noi și pentru copiii noștri. Fără ai judeca pe alții, fără ură și “de ce–uri ?”. O fac, pentru că în primul rând mă face pe mine să mă simt bine, împăcată, cu gândul că m-am străduit să fac ceva.

Scriu simplu, sincer, cu drag și recunoștință. Vă aștept să împărtășim idei, să ne susținem reciproc și să râdem cu poftă.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu