Citim și aflăm atâtea despre cum să ne creștem mai bine copiii și totuși e greu. De ce? 

cum să ne creștem mai bine copiii

”Aflăm multe despre cum să ne creștem mai bine copiii și totuși e greu. De ce?”. Am fost întrebată de curând și am realizat că nu era pentru prima dată când primeam această întrebare. Prin urmare, vă răspund aici. Nu uitați că, de multe ori, doar conștientizarea adevărului intern ne poate aduce mult mai multă liniște și empatie față de noi înșine. 

Sunt două aspecte majore. Unul ține de individualitate și unul de natura umană.

Mai exact? Când zic individualitate mă refer la capacitatea fiecăruia de a conștientiza, integra, rescrie propriul interior. Unii am avut o experiență de viață mai pozitivă. Asta însemnând și modele pozitive de reprodus, dar și mai puține dureri de retrăit. Alții am avut modele cu furie expusă dureros și cu răni create devreme în noi și recimentate cu alte experiențe dureroase. Am avut părinți calmi, disponibili emoțional, cu reglare emoțională, care rar țipau și spre deloc loveau fizic și emoțional? Asta se traduce prin noi care ajungem adulți cu multe unelte la îndemână și cu un interior mai degrabă sănătos și stabil. Atunci citim, aflăm detalii, le aplicăm cu ceva mai multă ușurință și consecvență. Am avut părinți furioși, absenți fizic și sau emoțional, abuzivi, dependenți, ei înșiși în durere? Atunci nu avem nici modelele în interiorul nostru, dar avem multe răni care nu ne mai lasă să ajungem la partea noastră sănătoasă. Răni pe care copilul nostru le oglindește și le răscolește. Și atunci este mult, mult mai greu să aplicăm ce citim, oricât de mult am citi. Este ca și cum ați încercat să alergați cu un deget rupt la picior.

Soluții există, desigur. Cum?

Este ca atunci când ții o cură de slăbire pentru ca ai ”obiceiul acesta de a fi gurmand”. Mai mult, ajungi chiar să te definești ca atare ”Eu sunt gurmandă. N-am ce să fac, așa sunt eu de când mă știu!”. Dacă vezi de unde îți vine „obiceiul” ai mai multe șanse, mult mai multe șanse să îl rescrii. Și el poate veni din identificare cu un părinte și/sau nevoia de a umple un gol emoțional cu mâncare. E foame de iubire. Te uiți aici, recunoști adevărul, vindeci și atunci ai șanse să nu mai pui atât de multă mâncare în tine doar pentru că nu ai avut iubire. Începi să cauți iubirea… mai întâi în tine, de la tine către tine.

Ca să trecem de la teorie la practică trebuie pur și simplu să …. practicăm.

Partea care ține de natura umană este aceea care spune că ”repetiția este mama învățăturii”. Mai exact, una este să citești o tehnică de a crește copiii, să faci click cu ea, și alta este să o practici. Dar ca să trecem de la teorie la practică trebuie pur și simplu să practicăm, să fim consecvenți. Și să nu renunțăm la asta deși, poate, de cele mai multe ori, mai și greșim.

 

Să vă dau un exemplu mai practic și vizibil. Să spunem că vrei să înveți să te dai cu placa. Îți iei un instructor, închiriezi o placă, pam, gata, te apuci de treabă. Omul îți explică logic și clar ce e de făcut. Îl aprobi, e logic și clar. Și începi, te ține de mâini, faci una, două, poate cinci mișcări bune. Te mai învață câteva, e logic și clar, dar mai iei și câteva trânte așa clar cum e totul. Că nu te-ai născut pe placă și nu te-a pus nimeni de mic, ca să înveți ușor, te-ai urcat tu prima dată, la 30 de ani, să zicem. Te și doare fundul o vreme, destul de tare, că nu știi nici cum să cazi și nici cum să te ridici în siguranță. Și logic și clar îți mai rămân două opțiuni, să exersezi deși mai cazi sau să renunți la asta. Și fiecare decide pentru el. Dar pentru a învăța ceva, orice, nu e suficient să fie clar și logic, explicat și scris undeva, e necesar să fie practicat, exersat și îndreptată greșeală atunci când mai dai cu fundul de zăpadă.

Important este să nu uităm de ce o facem și să nu renunțăm chiar dacă, poate, mai greșim. 

Citim și aflăm atâtea despre cum să ne creștem mai bine copiii și totuși e greu. Firește că e greu, mai ales atunci când nu e ceva cunoscut, adică, în cazul acesta învățat devreme, așa cum învățăm să vorbim. Important este să nu uităm de ce o facem și să nu renunțăm chiar dacă, poate, mai greșim.

 

Când ați învățat ultima dată ceva nou? Gândiți-vă puțin. Ați fost buni, cei mai bun din ce puteați fi, așa, din prima? Sau ați rămas axat pe ceea ce v-ați propus, rafinând tehnici, în timp ce, bineînțeles, v-ați îngrijit trupul și mintea ca să vă rămână alături? Și cu ”să învățăm tehnici blânde de a ne crește copiii” este la fel. Citim, aflăm, practicăm, în timp ce ne uităm la durerile noastre interne și avem grijă de noi, pentru a putea să avem grijă și de ei, copiii.

 

Sursă poza: Derek Thomson @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și urmez un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create473

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu