Asistent maternal in Romania – parinte pentru copiii fara parinti  

Când aveam 14 ani, mama și tata ne-au chemat în bucătărie, pe mine și pe sora mea, și ne-am așezat la masă. Nu era mâncare pe ea, ”clar e ședință”, probabil am gândit. Acolo, la masa aceea cu mușama de sezon, Paște, vară sau Crăciun, noi luam toate deciziile importante, cu coatele pe masă, și bărbia în palme. Și ce decizii bune am luat! Ne-au întrebat dacă noi suntem de acord ca mama să fie asistent maternal. Ce e aia? Să crești non-stop copiii altor mame. Sigur că da, am răspuns noi, gândindu-ne că în loc de păpuși, de care oricum nu prea aveam, vom primi jucării adevărate. A fost ziua în care am decis că sunt pregătită să o donez pe mama. A fost o decizie bună, zău așa! Nu ne-a neglijat pe noi, nu ne-a luat iubirea, dar ne-a învățat ce înseamnă iubirea necondiționată: să iubești ca pe ai tăi, copiii altor mame.

Peste câteva săptămâni părinții noștri au intrat în casă ținând în brațe doi bebeluși, aveau 7 luni, și îmi amintesc exact și cum îi chema și cum arătau. Un băiat și o fetiță. A fost senzație. Îi schimbam, că na, n-aveam nici păpuși prea multe d’apăi haine pentru ele, dar bebelușii adevărați aveau haine. Îi hrăneam cu biberonul, le dădeam măr ras cu biscuiți pasați, o linguriță ei, o linguriță noi, dispera mama câte mere dădea pe răzătoare, la un moment dat s-a prins că putem face asta și noi 🙂 . Îi plimbam peste tot, în căruț, sau în brațe, mai târziu în sistem neergonomic, că nu știam de altele bune, dar acum mama are SSC cu pisicuțe și wrap elastic și eu sunt tare mândră de ea. Îi învățam să spună ”ma-ma”, să meargă, să facă la oliță, să imite animale, să cânte colinde, să deseneze … le mai făceam și temele din când în când, dar rar. Eram și noi mame pentru ei, chiar dacă nu așa vedeam atunci lucrurile. Uneori mai ratam și întâlniri cu băieții din cauza asta 🙂 dar nu îmi amintesc să fi fost vreodată supărată, pară-mi-se că se găseau soluții să fim toți copiii mulțumiți.

De atunci, de 18 ani, au crescut la noi acasă, ca fiind la ei acasă, 16 copii care au avut cui să spună ”mamă” și ”tată”, doi OAMENI care au fost părinți pentru ei, exact așa cum sunt de obicei părinții, imperfecți, dar plini de iubire. Iar eu am primit cel mai frumos cadou de majorat din toată lumea asta, un frate absolut extraodinar și minunat în toată imperfecțiunea lui.

Asistent maternal în România (1)

Nu știu cum sunt toți asistenții maternali, dar știu că mai sunt oameni ca părinții mei, oameni simpli, fără școli de parenting, care sunt capabili să crească cu iubire copiii abandonați. Și nu o fac pentru bani, nici pe departe. Părinții mei nu sunt bogați, financiar vorbind, nu au fost niciodată și prosibil nici să nu fie, dar întrebați-i câți copii le-au sărit în brațe și le-au spus ”te iubesc”, întrebați-i cum se simt când un copil îi apucă de mână și zic ”ea e MAMA mea” sau ”el e TATĂL meu”. Părinții mei sunt extrem de bogați cu brațele atât de pline, în apartamentul lor mic, înghesuit de 3 băiețoii zvăpăiați și gălăgioși. Frații mei!

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

17 Comments

  1. Ana Banciu

    Cat de frumos! Felicitari din suflet!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Mulțumesc!

      Reply
  2. Cami Costache

    Ma inclin! Respect parintilor tai!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Mulțumesc!

      Reply
  3. Cristina Matei

    Din suflet le doresc sanatate parintilor tai. Respect pentru ce fac. Ma bucur ca mai exista astfel de oamen

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Îți mulțumesc! Voi transmite 🙂

      Reply
  4. Andreea

    Ce se intampla cu acesti copii? Nu sunt traumatizati cand pleaca dintr.un camin cald si iubitor?
    Mi se par geniali asistentii maternali, tot timpul am avut un mare respect pentru acesti oameni!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Răspunsul meu este: depinde. Ei pleacă de multe ori atunci când sunt adaptați și aici este după noroc. Știu că sună dur, dar asta e părerea mea 🙁

      Reply
  5. Ana

    Suflete mari, parintii tai. Felicitari. Am lacrimi in ochi.

    Reply
  6. Pingback: Care e vocea ta? – discursul Melaniei Medeleanu la TEDxCluj | FUN Parenting by Cristina Buja

  7. o femeie

    ce emotionant si frumos ai scris!
    Sper ca multe alte mame pentru copiii altora sunt ca mama ta!

    Reply
  8. Pingback: Copiii cu autism si cum putem sa ii ajutam – Asociatia Help Autism | FUN Parenting by Cristina Buja

  9. Pingback: Un copil politicos cu pauze de odihna - FUN Parenting by Cristina Buja

  10. Pingback: Cu copilul la nunta? Da sau ba ? - FUN Parenting by Cristina Buja

  11. Pingback: Uneori mi se pare ca lumea e o jungla … si ne crestem copiii in ea - FUN Parenting by Cristina Buja

  12. Alexandra

    Foarte frumos. Sper ca toti asistenții maternali sa fie asa, dar stiu ca e imposibil. Cu mici amendamente. Asistenții maternali ar trebui să pregătească copilul pentru o eventuală adopție. Ceea ce exclude lăsarea copilului sa creada ca Asistenți maternali sunt părinții lui. În momentul în care copilul ar fi adoptat, ar fi o traumă mult mai mare decat oricum e.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Așa e, ai dreptate, dar știi cât de greu e să faci asta când bebelușul are 2-3 săptămâni și îți propui să îl iubești ca pe al tău?

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: