Ziua ciudata se cunoaste de dimineata

Azi mi s-a oprit inima în loc de câteva ori. Noroc că e puternică, sau așa pare, dar la câte petice a strâns în ea, e de mult scoasă din garanție.

Să revin. Eram cu David în dormitor, eu mă îmbrăcam, el se foia pe lângă pat și implicit perdea, că-s una lângă alta. Brusc cade corniza (pentru neștiutori, galeria de care se atârnă perdele și draperii). Îmi stă inima în loc. Copilul încă în picioare, cu toate perdelele pe el, se chinuia să le dea jos din cap. Îl scot repede, îl inspectez, fără răni, vânătăi, nici măcar o zgârâietură, de fapt nici nu a plâns, doar articula apăsat ”îîî”, semn de ”mama, ajută-mă”. Norocul, ca să îl numesc așa: corniza s-a proptit în masa televizorului, ajungând asfel fix deasupra capului lui David. Recapitulăm, mamă panicată, în chiloți, de altfel cu multă vedere la geam, că de’, n-a rămas nimic să îl acopere (geamul da?), copil întreg, așteptăm meșterul casei să vină de la muncă, să rezolve ce mai e de rezolvat.

Părăsim dormitorul. Îl las în bucătărie să mă duc la baie, că mă trecuseră toate emoțiile. Când colo mă trezesc cu David lângă mine, îmi adusese un cuțit mic, pe care îl analiza atent. Îmi stă inima în loc. Era probabil cel cu care îi tăiasem fructele de dimineață. Recapitulăm, copilul a mai crescut în înălțime, să nu mai las lucruri pe marginea blatului de bucătărie și să ieșim în viața mea mai repede afară, că cine știe ce se mai petrece.

Plecăm la librăria Cărturești Verona, la trecerea de pietoni un moș la volan observă tipa din fața mea, dar nu și pe mine, așa că a vrut să pornească mașina așa peste noi, că suntem invizibili. Îmi stă inima în loc. Îi gesticulez câteva cuvinte (sincer, în mintea mea obscene), el îmi răspunde tot prin semne ”treceți doamnă în pace” … să mori tu !? Că eu am mai murit azi de trei ori. Luăm taxiul fiindcă autobuzul era plin ochi, nimerim un taximetrist super de treabă, deci miracol, se pare că a dispărut ghinionul pe ziua de azi. Ete aș!

Pe scurt, Școala Altfel, copii multicei în librărie și profesoarele cu ei. Se apropie rapid una din ele, cea mai agitată și ne asaltează:
– Vai! Vai! Ce copil frumos! Pe tine te iau acasă când plec de aici!
– Nu! Nu! Pe el nu îl ia nimeni!
– Vai dar n-am văzut pănâ acum copil așa frumos. Plu! Plu! Să nu te deochi! Cum l-ați făcut așa frumos?
– Am muncit mult doamnă să știți!
– Nu se poate ce frumos e! Dar cine l-a făcut!
– Eu și tatăl lui.

Dau să plec, deja era un pic cam mult circ pentru mine, opinia lui David nu o cunosc, când, doamna se apropie pe neașteptate și îl pupă apăsat pe obraz. Îmi stă inima în loc. Deci nu reacționez, că așa sunt eu bleagă blândă de fel, doamna dispare. M-am dus la toaletă, l-am spălat pe obraz, dar copilul meu a mirosit o oră a străin și nu unul care folosește prea des pasta de dinți și apa de gură.

Ne întoarcem spre casă, luăm metroul, aglomerat și acolo, un tânăr ne oferă locul, ne așezăm lângă o doamnă în vârstă, cu fața de bunică din povești. David schimbă câteva amabilități cu ea, bunicuța se caută în geantă și îi oferă o iconiță:
– E cu Nașterea Domnului, nu am una mai recentă, dar e sfințită. Să îți aducă noroc că de restul se ocupă părinții tăi, norocul ți-l dă Domnul.

Sper să îi dea mult noroc, că părinții lui nu îl feresc de prea multe … în unele zile doar.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

2 comentarii la „Ziua ciudata se cunoaste de dimineata

  1. Se intampla ca uneori inima sa ne stea in loc la actiunile copiilor nostri. Important sa nu le inducem si lor in acele momente panica din sufletul nostru si sa gestionam cu mult calm pericolul. Am avut si eu astfel de momente, cu toate ca am indepartat cat am putut orice le-ar putea face rau. Dar stii foarte bine, ca ei, copiii se duc exact acolo unde nu au voie. La mine este atat de simplu sa aflu daca Ana face ceva ce n-ar trebui. Cand am treaba prin casa, o strig foarte des, stiind ca atunci cand nu are vreo activitate „secreta” imi raspunde imediat. Daca nu-mi raspunde e cazul sa merg sa constat ce „prostioara” face. Activitatea ei preferata este sa se catere , ca apoi, realizand ca nu are cum sa se dea jos, ma striga. Cred ca cea mai mare sperietura din viata mea am simtit-o atunci cand s-a catarat in patul de sus, s-a asezat pe burta, inconjurata de plusuri de nu se vedea deloc. Am strigat-o prin casa vreo cateva minute bune, fara a primi raspuns. Mi-a inghetat tot sangele in corp, cautand-o in toata casa, in dulapuri, sub paturi, am controlat usa de la intrare sa nu fie deschisa…..Intr-un tarziu, am strigat ca daca iese, ii dau ceva dulce si imediat a aparut. Oricum stiu cam ce a fost in sufletul tau in acele momente. Si astea de-abia au inceput… important sa fii pregatita si sa nu te pierzi. Va pupam si aveti grija de voi si mai ales de micul Strumf. Apropo, fetelor mele, din cauza nazbatiilor ce le fac, unchiul lor le spune” Denis( pericol public)”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu