Traiesc vremuri cel putin interesante … si asta nu e neaparat un lucru de dorit

Când eram mică îmi doream să am o viață interesantă. Știți vorba aia, ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple? Fix așa și la mine. Copilăria mea a fost cel puțin interesantă și extrem de aglomerată cu treaba mea de copil și alta de adult. Apoi am plecat de acasă ca orice adolescent responsabil, la facultate. Am început o facultate la Iași și am terminat două la București și până să le finalizez m-am și angajat part time ca să aibă și gura mea ce mânca. După 2 ani am rămas cu un master la zi și job full time și alte tentative de proiecte personale. Când a apărut cel mai personal și fain proiect ever, David, m-am mai potolit cu restul, iar când am simțit că-s prea potolită am deschis un blog și am mai băgat o sămânța la cuptor și abia după asta viața mea a devenit insuportabil de interesantă. Acum jonglez eficient, sau nu, cu tranziția între joburi, blog, avocați, statutul de nevastă și cel de mamă. Uneori favorizez un capitol și neglijez altul. Grown up life. Dar oare așa amestecată e viața fiecărui om?

”may you live in interesting times” 

 

Chinezii au o urare cu două tăișuri ”may you live in interesting times”(să ai parte de vremuri interesante). No, thanks! Poate că în vremurile astea nu am cum să mă plictisesc, dar nu e neapărat un lucru de dorit. Uneori știu că nu fac lejer niciuna din rolurile mele și posibil nici la capăt să nu le duc. Profit de fiecare minut fără job, să nu pierd prea mult din ce trăiește copilul meu. Și din când în când pierd toate minutele în secții de poliție și convorbiri cu avocați și îmi trebuiesc zeci de ore și poate zile să mă adun din nou și să mă mint că nu stau încă agățată de durerea lipsei copilului pe care nu îl mai am.

Traiesc vremuri cel putin interesante

 FotoCredit: Foto Experience Ro

Sunt zile când simt că reușesc să le echilibrez pe toate, și altele în care îmi pierd puterea de a răzbate, când mă sufocă dorul, când somnul pare prea puțin, când nervii stau ca elasticul întins, copilul mă simte și se transformă și el, când ideile fug fiindcă n-am timp să scriu, când casa zici că-i invadată de termite invizibile … uneori chiar toate în același timp. Și ce fac? Nu mare lucru, trag aer în piept, îmi îmbrățișez iubirile de pe pământ și pun capul pe pernă … poate că mâine e soare, chiar dacă azi a plouat nițel.

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create907

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu