Vreau sa fii fericit

Din ziua in care am vrut un copil, adica cu mult inainte de a-l avea, mi-am dorit un sigur lucru de la el si mai ales pentru el, sa fie fericit. Inca este singurul lucru pe care mi-l doresc! Fireste ca in aceeasi linie se afla si sanatatea, dar pana la urma, chiar si asta e o dorinta mai mult pentru mine cumva, decat pentru el, doar am cunoscut destui copii, nu tocmai sanatosi, dar fericiti. Despre parte cu  „un copil sanatos” nu vorbesc azi, stiu sigur, toti ne dorim asta, ferice de cei care au.

Azi vorbesc despre fericire.

Traim intr-o societate – interesanta expresie, bine ca nu traim in jungla – in care ceea ce cauta de cele mai multe ori parintii de la copiii lor, este sa fie ascultatori, buni, cuminti. Atat, atat de des am auzit in ultimele 9 luni, „Ce cuminte e!”, „Vai! Dar de ce o superi pe mami?”, „De ce esti obraznic?”, „Mai! Dar de ce esti rau si nu stai in carut?”. Da, am auzit-o si pe asta! Acum, sincer, cum poate un copil de cateva luni sa fie rau nu am idee.

Si cum pot folosi oamenii cuvinte atat de mari pentru un copil atat de mic, iar nu inteleg prea bine. Cred eu, inca din acest punct, parintii intra in dezacord cu ei insisi. Isi doresc fireste un copil fericit, dar nu unul liber, creativ, independent, cu personalitate, cum ii zic eu lui David, pentru ca e mult mai solicitant sa cresti un astfel de copil, decat unul „bun si ascultator”. Fireste, imi veti spune ca n-are treaba primaria cu prefectura. Pai, dragii mei, cam are.

Un copil liber va avea curajul sa se impotriveasca dorintelor voastre uneori.

Sa isi ceara dreptul, pe care chiar il are, de a nu manca ce v-ati chinuit sa gatiti, de a nu se culca fix la 9:00, de a nu citi ce carte ii dati, de a sta mai mult afara la joaca, de a incerca sa se faca fericit. Este la fel cum va doriti voi sa manance pentru a nu gati altceva, sa se culce la 9:00 pentru a va ramane timp de un film si o baie, sa citeasca ce aveti deja acasa. Acum ce primeaza? Fericirea lui sau a voastra?

Nu-i asa ca totusi, parca, am fi uneori in jungla, acolo unde animalele mici nu prea au vreme de opinii si pretentii? Poate ca nu ati privit lucrurile asa, nu v-ati gandit ca gesturile voastre, cele „spre binele lui”, nu sunt intocmai un bine. Dar, daca le priviti asa, gasiti ceva dreptate in reactiile copilului !?

In cazul unui bebelus situatia e mai simpla, dar nu prea.

Cand nu intelegi limba lui melodioasa, trebuie sa ghicesti ce isi doreste. Cu cat ghicesti mai repede, cu atat iti salvezi auzul. In cazul lui David actionez prin excludere. Vrea san, schimbat, jucat, plimbat sau culcat. Iar, atata vreme cat pot sa le satisfac pe toate, si pot chiar de mi-e somn, foame, lene, frig, el este fericit. Mi s-a intamplat foarte des ca oamenii sa se minuneze de cat de mult rade David si recunosc, de fiecare data cand aud asta, eu sunt impacata cu mine. Si chiar de nu as primi remarca lor, multumita tot mi-s, pentru ca imi aud copilul razand cat e ziua de lunga si uneori chiar si noaptea, in somn. Si tare frumos mai suna rasul lui!

Ce cred eu ca functioneaza pentru a putea intelege copiii atunci cand au propriile pareri diferite de ale noastre?

Sa analizam obiectiv cerintele lor. Chiar trebuie sa manance tot ce am gatit, doar pentru ca ne-am straduit? Chiar nu poate asculta inca o poveste si sa adoarma la ora 10:00? Chiar trebuie sa se imbrace cu haine curate asortate cand mergem la ziua cuiva? Fireste ca se poate, dar va e teama nu?

Am intalnit parinti care s-au straduit sa educe copii obedienti pentru a se vaita mai tarziu ca ai lor nu au initiativa, nu stiu sa decida, sa fie lideri, sunt timizi, influentabili, prea supusi. Pai, de, poate ca fac ce li s-a dictat in toti anii de formare, asculta de altii si nu de ei, fix cum atata timp au facut ce le-au spus parintii sa faca. Copiii care nu sunt lasati sa ia decizii, sa puna la indoiala ideile celor din jur, inclusiv ale parintilor, sa se impotriveasca unor actiuni, vor fi dominati de ceilalti si isi vor interioriza dorintele. Lasati copiii sa fie liberi, sa greseasca, sa protesteze, sa fie oameni cu actiuni depline.

Eu nu imi privesc baiatul in termeni de fapte: esti bun pentru ca aseara ai mancat doar de 3 ori, esti cuminte pentru ca azi nu ai plans sa stai in brate toata ziua, esti ascultator pentru ca intelegi de ce nu pot sa iti dau pantoful sa-l molfai, esti minunat pentru ca ai mancat toata supa aia disgratioasa la pranz. Nu, el e minunat oricum, oricand si am sa ii spun asta in fiecare zi, sa nu se indoiasca o clipa ca ar fi. Si pentru ca il vreau un copil liber si fericit, m-am pregatit sa imi fie mai greu uneori, dar atat de bine, lui, apoi.

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

4 comentarii la „Vreau sa fii fericit

  1. Suna frumos ce scrii…dar ce te faci cand afara e bezna, picura si copilul si-a cerut dreptul de a intarzia un pic?Te uiti pe geam…te-ai duce dupa el…dar pe ce parte?Daca drumul nu ti se intretaie s-ar putea sa va cautati ca Soarele cu Luna!…Si parca timpul trece fulgerator de repede!Te gandesti la tot ce poate fi mai rau si astepti….Si el apare FERICIT si perfect nepasator la zbuciumul tau!Si atunci ce sa faci?Iti vine si sa-l certi…sa-l si pupi ca il vezi teafar si ca te-ai temut degeaba!Ce mai e complicat sa poti fi parinte….sa nu-l ti prea strans,dar nici prea liber….sa il vezi fericit…dar si ferit de rele!!!Si mai ales nu uitati voi,copiii nostri ca si noi suntem oameni si deci putem gresi…uneori chiar din prea multa dragoste, prea multa dorinta de a va avea langa noi!

    1. Ma indoiesc ca e vorba de dreptul de a intarzia cat e cazul de cel de a sta la joaca. Acum te intreb eu, cate minute pe zi sta copilul pur si simplu la joaca? Cat timp isi petrece facand teme, activitati extrascolare si lucrari suplimentare? Intelege cu adevarat teama ta? Stie ce e sentimentul de teama? I-ai explicat si mai ales exemplificat? Cam multe intrebari … si totusi printre ele sta raspunsul.

      Eu stiu, fireste, ca parintii sunt tot oameni, gresesc si ei, iar asta e chiar bine pana la un punct. Copiii au nevoie sa nu ne stie perfecti pentru a nu cauta perfectiunea si nu a suferi cand n-o gasesc. Dar punctul trebuie pus inainte de a mutila sufletele si vietile lor, prin greseli care nu se indreapta nici in sedintele de terapie.

  2. Sunt fffff de acord cu tine! Chiar de curand m-am luat de o vecina care imi spune mereu cat de cuminte este copilul meu si cat de obraznic este nepotul. Nepotul ei are aproape un an. Bine ar fi daca ar citi mai multa lume ce ai scris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu