Vorbesc mai tot timpul

Îi povestesc despre ce urmează să facem sau de ce nu putem să ne mai plimbăm cu orele prin parc și el să stea când dorește direct pe jos, să adune bețe și frunze cum a făcut toată vara. Nu mă aștept să mă înțeleagă mereu și eventual și să îmi răspundă cumva, dar vreau să mă învăț din vreme cu explicațiile, fiindcă ”așa zic eu” nu este o variantă pentru mine.

Îl rog să mă ierte când nu îi pricep cerințele sau când îl lovesc ușor din greșeală, fiindcă sunt obosită de nu mai văd mingile lui aruncate peste tot în casă. Vreau să știe ce e părerea de rău, vinovăția, să vadă că uneori mai greșesc și eu, sau sunt tristă, obosită, neatentă, speriată. Sunt sentimente cu care va trăi și cred că e bine să le recunoască, la fel cum știe ce e iubirea, fericirea, liniștea.

Îi spun în fiecare zi că este un copil minunat, de fapt sunt primele cuvinte pe care le aude când se trezește “Bună dimineața copil minunat! Te iubesc!”. Vreau să crească știind că e minunat ”no matter what”. Să aibă curajul să greșească și apoi să îmi zică fiindcă tot minunat va rămâne pentru mine. Să știe că nu contează înălțimea, nici măcar cea a portofelului. atâta vreme cât va avea încredere în el și se va iubi cu toate ale lui.

Îi povestesc despre oamenii pe care îi întâlnește rar și care îl iubesc, pentru că vreau să cunoască și parte asta a vieții mele, iar eu am nevoie să vorbesc de oamenii care îmi lipsesc.

Îl întreb frecvent câte ceva, de la “Cum ai dormit la prânz” la “Vrei mingia roșie sau pe cea galbenă”. Nu că îmi va și răspunde, dar îl expun la noțiuni pe care mai târziu, când va fi pregătit, le va reține.

Îi cânt tot timpul, acasă, în baie, pe stradă, în parc, când îl adorm, iar el lălăiește uneori cu mine. Adevărul e că profit să mai fiu copil din când în când și să gust din libertatea pe care societatea o fură o dată ce ai devenit om mare și chipurile nu se mai cuvine să fii copil.

Domnul mă întreabă de ciunșpe ori pe zi “ce ai zis” si de douăzeci de ori îi răspund “vorbesc cu David” sau “vorbesc cu mine”. Fiindcă acum mă trezesc gândind cu voce tare și când nu e David lângă mine. Cu toate astea uneori mai simt nevoia și să tac și poate și el simte nevoia să nu mă mai audă, nu știu însă cât de bine ne sincronizăm 🙂

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

3 comentarii la „Vorbesc mai tot timpul

  1. Minunat!Al meu e mititel inca si tot cam asa procedez si eu cu el 🙂 Imi place ceea ce citesc pe aici.Pupici la cel mic!

    1. Și eu am vorbit cu el din prima zi, ce e drept nu la fel de des ca acum, dar aveam impresia că vocea mea îl calmează și în plus mai consumam și eu din cuvintele ce trebuiesc spuse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu