Uitati-va cu atentie in voi

M-am așezat pe un scaun și m-am uitat la ei. A fost unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am avut în 33 de ani de când trăiesc. Ei doi, desculți, pe un șezlong, mâncând cireșe, râzând, aruncând sâmburii în iarbă și jucându-se de-a pescuitul. Da, pescuit 🙂 . Numai mintea copiilor poate gândi atât de creativ. E ceva atât de pur și neatins și cald și bun în fiecare copil de pe pământ și din ceruri.

M-am uitat la ei, i-am ascultat și m-am simțit vie.

Cât sunt de minunați! Câtă minune trăiește în fiecare dintre noi!

Uitați-vă cu atenție la copiii voștri, priviți cu adevărat fiecare părticică din ei și veți vedea cu inima cât de buni și calzi și plini de iubire sunt. Uitați-vă cu atenție la voi. Păstrați în voi aceeași bunătate și căldură și iubire. Lăsați-o să fie!

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create856

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu