Turismul fara ospitalitate e ca mancarea fara sare

Poți să ai marmură scumpă, pișcină și jacuzzi, să servești icre negre și lava cake în miniatură, dar dacă o faci trântind farfuria pe masă de îți rămâne ciocolata fluidă în gât, apăi să nu te mai aștepți ca oamenii să revină.

Una e să spui ”la noi te vei simți ca la bunica acasă”, alta e să faci asta. Spusul e ușor, deschizi gura și scoți cuvintele, dar restul … Când faci turism ospitalitea nu este o ultimă opțiune de bifat, este o necesitate.

Eu am fost în 7 tabere până acum, doar ca organizator sau ajutor de organizator. Am întâlnit de la fire de păr în mâncare, la gândaci care te priveau de pe pereți, la mucegai în colțul camerei, la căsuțe de lemn în care lucram și picura când ploua afară și adunam apa în pahare să o folosim apoi la pictat. În niciunul din aceste locuri nu a lipstit ospitalitatea. Te simțeai ca la mamaia acasă când nu avea suficienți bani să își reamenajeze căsuța.

Locurile special amenajate pentru tabere sunt puține în România, investițiile sunt minime. Nu despre asta scriu acum, dar poate revin altădată. Așa au ajuns proprietarii de pensiuni să găzduiască tabere și noi să îi alegem.

Anul acesta am mers la Pensiunea Arinul din Moeciu de Jos. Locația în sine este plăcută. Nu am avut ce să reproșăm, curat, spațios. Am dormit 6 nopți în aceeași lenjerie de pat, că doar nu o schimba nimeni, dar a fost ușor de acceptat. Nici faptul că nu primeai o cană de lapte abia muls de la vacă nu a fost un detaliu să ne facă să nu vrem vreodată să ne întoarcem la Pensiunea Arinul din Moeciu de Jos. De fapt, nu primeai lapte deloc, dar na, să zicem că pentru asta chiar putem să mergem la bunica. Ospitalitatea a fost problema lor. Lipsa ei ne-a făcut pe toți 40 veniți acolo să nu dorim să revenim. Mai mult să le spunem și altora că nu e de stat acolo.

Mie mi-au scos chiar fire albe, că na, eu eram organizator. La mine se plângeau participanții. Pe mine mă trimiteau să cer o cană de cafea după ce mai ceruseră 3 oameni dar nu o aduceau. O cană de cafea primită cumva cadou din partea lor după ce am vrut să plătesc 10 cafele, dar n-au vrut să îmi dea bon și au încercat să mă convingă să plătească fiecare din buzunar, de ce să decontez, că na, ”decât să plătesc taxe la stat, mai bine vă dau gratis”. Bine, zic.

Dacă mai cereai un polonic de ciorbă peste un polonic adus într-un castron mare și semi-gol, îl primeai într-o scârbă de nu îți mai trebuia. Preferam să plimbăm jumătăți de porții de mâncare unul de la altul numai să nu mai vedem ochi dați peste cap. Și nu, nu ceream în plus pe banii lor, toată tabără am fost mai puțini decât am plătit prin contract. Și e o zeamă, serios! Dar na, mai bine îmi răspunzi cald și politicos că nu mai e ciorbă, nu o trântești în ciudă.

Orice cereai așa venea. Uneori era condimentat și cu un răspuns obraznic venit de la angajatul lor. ”Cum, nu v-a ajuns salamul de biscuiți?”, băgați și ochi dați peste cap când citiți. Știți, ne învățasem de cu o seară înainte, când nu ajunsese desertul pentru toți și am întrebat câte felii avem de fiecare. 2 felii de salam de biscuiți. Bine, dacă îți cer înseamnă că nu au fost 2 de fiecare. Da, număram cât mâncam și ne uitam în stânga și în dreapta să ne asigurăm că a ajuns pentru toți.

Cereai apă caldă pentru ness-ul cumpărat să nu mai cerem cafea, pac, ochi dați peste cap. Cereai și seara pentru un ceai că răcise cineva, te chestiona că ce faci cu atâta apă și te urmărea ca nu cumva să pleci cu termosul în cameră. Nici nu am mai vrut să cer un plic de ceai, atât de tare mă obosiseră. S-a dus tânara la magazin și a cumpărat o cutie, dar na, am cerut prea multă apă de la robinet încălzită.

Căldură am primit cu insistență în prima noapte, cu explicații, știți copiii mici răcesc, avem soprane și tenori și nu este ok aerul atât de rece pentru vocea lor. Erau afară 10 grade maxim. De la a doua noapte ne-am obișnuit să dormim cu o pătură și plapumă peste ea. Măcar aveau destule. Dar în sălile de la subsol în care ar fi trebuit să lucrăm nu puteai să stai mai mult de o oră cu toate hainele pe tine. Ne înghețau degetele pe pensule, pixuri și arcușuri. Am mutat pianina pe terasă și lucrul artiștilor plastici la fel. Nu le-am reproșat asta. Nici măcar nu am insistat să facă acolo cumva căldură, dar tu țipi după tineri să nu cumva să urce cu termosul în cameră?

FotoCredit: Foto Experience Ro

Eu am fost în tabără asta cu tineri artiști. Am făcut activități. I-am trimis în camere la ora 23:00, nu s-a urlat, nu am stricat mobilă, nu le-am vorbit fără respect gazdelor. Asta nu i-a oprit să mă scoale la 23:30 pentru că 3 tineri stăteau la colțul cabanei și priveau la stele. În liniște, cu o bere cumpărată de la ei, fără bon, evident, când știau clar că nici măcar nu au voie să le vândă alcool. Și nici să vorbească fără respect unei tinere care a spart o ceașcă și i-a cerut scuze patroanei. ”Nu scuze, 15 lei”, fix așa i-a răspuns.

Pentru mine a fost ”fucking mind blowing” tot. Și când, la plecare, m-am dus să iau sandviciurile pentru drum și ele nu erau, cu toate că noi le plătisem, am explodat. Le-am reproșat lipsa de seriozitate și mai ales de ospitalitate. Urăsc să mă cert. Mi-au reproșat și ei mie că tinerii au ieșit cu păturile pe balcon și nu au închis mereu ușa cu plasă de la sala de mese și au intrat muște. Dar, oare, pe unde era să intrăm și să ieșim, pe horn ca Moș Crăciun ?

Am fost 40 de persoane la Pensiunea Arinul din Moeciu de Jos. Am plecat cu gustul amar că asta e parte din România în care trăim. Noi am rămas cu gustul și ei cu banii.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

3 comentarii la „Turismul fara ospitalitate e ca mancarea fara sare

  1. Multumim pentru informatii. Acum stiu ca nu am sa merg niciodata la aceea Pensiune. Majoritatea isi doresc sa evadeze din rutina zilnica, din locurile in care esti intimpinat cu o provire ucigatoare, in locul unde primesti un zambet fals sau nu. Nu ma duc in concediu sa slabesc, ci sa pun ceva pe oase sa am de unde slabi cand ajung acasa. Acum 4 ani ati fost la o Pensiune in Maramures, unde ati primit muraturi facute in casa. Acolo m-as duce. ☺

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu