Traumele noastre vorbesc prin corpul nostru

Traumele noastre vorbesc prin corpul nostru

Numai pronunțarea cuvântului ”traumă” ne zguduie existența. Pentru că știm în interiorul nostru, cu fiecare celulă, că ”traumă” înseamnă extrem de multă durere. Pentru că traumele noastre vorbesc prin corpul nostru.

Trauma este consecința unui eveniment care depășește capacitatea psihicului uman de a-l regla, de a-l conține, de a-l integra.

Trauma psihică este o experiență personală de rupere internă, datorată factorilor situaționali amenințători care copleșesc capacitatea personală de autoreglare, situație care produce sentimente profunde de neputință, frică, vulnerabilitate fără protecție și care conduce la o deteriorare pe termen lung a vitalității, a înțelegerii de sine și de lume și a capacităților de autoreglare. Deși tindem să credem că trauma pe care am trăit-o are legătură strict cu psihicul nostru, realitatea ne demonstrează că ea rămâne înregistrată și în corpul nostru. Celulele noastre păstrează urmele adevărului pe care l-am trăit. 

Simptomele psihice și fizice de suferință sunt urmări ale traumelor.

Amintirile evenimentelor pe care le trăim sunt păstrate atât de psihicul uman cât și de celulele corpului nostru. Studiile arată o corelație între trauma suferită în copilărie și dereglarea sistemului imunitar la vârsta adultă care conduce la apariția anumitor boli – Childhood trauma and adulthood inflammation: A meta-analysis of peripheral C-reactive protein, Interleukin-6 and Tumour Necrosis Factor-α – D.Baumeister. Tot studiile realizate pe soldații traumatizați arată atât efectele psihologice ale războiului cât și fizice, prin prezența markerilor biologici care arată un proces de îmbătrânire accelerată – Longitudinal changes of telomere length and epigenetic age related to traumatic stress and post-traumatic stress disorder – M.P.Boks.

 

Bessel Van Der Kolk  explică pe larg în carte ”The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma” despre faptul că după un eveniment traumatic ”organismul poartă cu el forța traumei”. 

Traumele noastre cer să se facă auzite și recunoscute prin bolile noastre.

Atunci când durerile psihice rămân stocate în noi, dar nu se pot face cu adevărat auzite în conștiința noastră, ele vor căuta să se facă auzite prin simptome fizice pe care noi am învățat să le numim ”boli”. Știu că medicina consideră adesea că bolile își au originea în ”genele„ noastre. Iar medicii pot doar să încerce să trateze simptomul, pentru că n-ai cum să tratezi genele. Dar, dacă adevărata cauză rămâne necunoscută, simptomul este tratat azi și va reapărea mâine. Iar atunci când eliminarea simptomului nu se poate face în totalitate, medicilor le mai rămâne doar varianta de a reduce la minim efectul simptomului. Chiar cu riscul ”efectelor adverse” ale unor medicamente. Efecte adverse care duc la apariția altor simptome. Un cerc în care ne învârtim.

Sigur, nu înseamnă că toate bolile noastre sunt un efect al traumelor trăite.

Cel puțin aparent există boli care nu au o legătură directă cu traumele noastre. De exemplu un accident auto sau casnic, o intoxicație cu un aliment expirat, un virus luat din piscina la care am fost. Riscul pe care îl întrevăd este să privim bolile noastre și simptomele lor doar printr-o lentilă – medicală sau psihoterapeutică. Adesea o abordare din ambele perspective poate aduce o vindecare mai rapidă și mai cuprinzătoare. De exemplu, problemele de greutate pot fi eliminate printr-un regim alimentar de slăbire/îngrășare și o reglare a funcțiilor endocrinologice. Dar fără a elimina cauza care duce la nevoia de a ingera o cantitate mare de alimente sau de a elimina o cantitate mare de alimente, nu vei realiza o amelioare de lungă durată și o vindecare profundă. Doar vei reduce simptomele. 

 

Consecințele unei experiențe traumatice vor persista atât timp cât nu ne uităm cu adevărat în noi. Și vor continua să ne afecteze toate domeniile vieții. Ne vor afecta relația cu copiii, relația de cuplu, performanța și satisfacția în muncă. Va influența iubirea de sine, pofta de viața, perspectiva unui viitor bun etc.

Traumele noastre vorbesc prin corpul nostru. Să îl ascultăm!

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create503

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu