Tired of having to be strong 

Ieri, pe wall-ul Facebook-ului mi-a apărut poza de mai jos, la care o prietenă comenta: „tired of having to be strong”.

Tired of having to be strong

Exact! Îți mulțumesc! M-ai lămurit fără să cauți asta, fără să îți cer asta. De câteva săptămâni bune mă simt prea obosită. Și nu, nu este vorba că nu dorm, chiar dacă da, nu dorm suficient și nici măcar bine. Nu este vorba că am prea mult de lucru și prea puțin timp, chiar dacă, da, unul e prea mult pentru ălălaltul prea puțin. Nu este vorba că nu găsesc loc să fac lucruri care altădată îmi plăceau, în speranța că poate și acum ar ajuta, chiar dacă da, nu mai fac nimic în afară de muncă și David.

După ce am născut-o pe Emma, am auzit atât de des că trebuie să fiu puternică pentru celălat copil al meu încât mi-am însușit asta până la limita putinței mele. Dar eu? Eu și durerea mea? Azi recunosc, „I am tired of having to be strong”. Nu vreau să mai fiu. Cel puțin azi … poate și mâine …. îmi iau liber de la a fi puternică. Azi sunt în fundul gropii și o să stau acolo până când nu o să mai aud pe nimeni că îmi spune să fiu. E dreptul meu să nu fiu. Mă duc să îmi trântesc pătura în cap, să plâng și să îmi plâng de mila durerilor care nu mă lasă, musai cu un pahar mare de vin lângă, în pauza mea de la a mai fi puternică. Dar sunt!

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

Un comentariu la „Tired of having to be strong 

  1. Nu trebuie sa fi mereu puternica, nici macar pentru tine … Da-ti voie si sa cazi … pentru ca te vei ridica … da-ti voie si sa urli, sa trantesti, sa plangi … ascultati sufletul, doar el iti poate spune de ce ai nevoie pentru a-ti fi mai bine, a va fi mai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu