„Ține gândul între degete” – o tehnică bună atunci când te întrerupe copilul

Nu știu cum sunt sau au fost copiii voștri, dar al meu mă întrerupea de 10 ori pe minut când vorbeam cu cineva. Se mai întâmplă și acum să o facă, dar mult mai rar. A crescut și am și lucrat asta cu el.

 

Pentru mine devenise un subiect stresant și după câteva situații în care cu greu am legat 3 propoziții simple, am simțit că e momentul să mă ajut de o tehnică imaginativă de autoreglare. Asta ca sa vorbesc tehnic 🙂 .

 

Bineînțeles totul a inclus și:

– Explicații despre cum nu este politicos să întrerupi … multe explicații 

– O foarte scurtă pauză în care îi spuneam „Te rog, așteaptă 3 minute” sau câte credeam că am nevoie.

– Discuții cu el după ce trecea momentul și eram conectați. Îi explicam că este important pentru mine să pot să vorbesc la telefon sau cu persoana din fața mea. 

 

Dar tehnica asta a venit într-o completare fix pe fix. I-am spus că, atunci când vorbesc și el vrea să îmi spună ceva, să își țină gândul între degete și să își imagineze cum stă gândul acolo. Asta îl ajuta să nu uite, așa cum se tot plângea. Cică uita ce are de zis dacă nu îmi spunea fix atunci. Este o tehnică care dezvoltă răbdarea și lucrează imaginația. Iar pe mine mă ajută să port conversații normale și să nu le întrerup des fiindcă doar îi fac semnul cu degetele și el știe. 

Sigur că mai sunt scăpări și momente când mă trage de fustă, pantaloni sau ce oi avea pe mine și insistă „Mami, mami, uit, uit, l-am pus între degete, dar uit„. :))

 

Este o tehnică bună și pentru lucru de grup cu copiii, pentru a putea să vorbească pe rând. Și sincer, e o tehnică pe care eu am folosit-o și la un grup de dezvoltare emoțională pentru adulți 🙂 .

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create887

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu