Te iubesc! Mi-a fost tare dor de tine

Noaptea, după ce adoarme David între noi, cu capul în mine și picioarele pe ta-su, mă aplec asupra lui și îl privesc minute în șir. Apoi îl sărut pe frunte, năsuc, burtică și picioare, îl mângâi și mulțumesc așa, nici măcar nu mai știu cui, că il am lângă mine. Aș face și ziua asta, dar nu mă lasă prea mult, fuge râzând prin casă, spunând că îi mănânc ”țâțele”, glumele noastre, de familie un pic, nu prea, normală uneori.

– Mami papă țâțele, nu, nu! Râsete, multe râsete.

Și eu aș vrea să îl strâng tare la piept, să îl simt lipit de mine, în siguranță, să îl pup apăsat pe năsuc și el să mă îmbrățișeze înapoi.

Îl cercetez cu privirea și încă mă minunez de cât de adorabil poate fi. Este vesel, face prostioare, se ascunde de mine în dressing și râde când întreb „David, unde ești David ?”, mă cuprinde în brațe, cere sa îl pup când se lovește de fotoliu fiindcă sare dintr-unul în altul, îmi toarnă apă cu găleata în cap când facem baie împreună, îmi spune că mă iubește când îi spun că îl iubesc, sau din contră, neagă râzând și așteaptă să îl contrazic, mă strigă „Nisina” când nu raspund la „mami” și adoarme aproape întotdeauna lipit de pieptul meu. Este absolut minunat!

El și tatăl lui ar trebui să fie suficienți pentru mine. Nu sunt. Aș vrea să nu spun asta. Erau, dar nu mai sunt. În mine a crescut o fetiță. Nu mai e, dar a fost. Existența lor nu exclude existența ei. Îi iubesc enorm. Îi iubesc cum nu aș fi crezut vreodată că pot să iubesc. Dar ei nu o pot înlocui pe Emma. Asta nici nu e treaba lor. EU trebuie să învăț să trăiesc fără o parte din mine care nu mai e aici. Și sper, dincolo de o credință în divinitate, care nu prea mai există acum pentru mine, că într-o zi, probabil departe de acum, o voi privi îndeaproape și îi voi spune „Te iubesc! Mi-a fost tare, tare dor de tine !”.

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create895

10 comentarii la „Te iubesc! Mi-a fost tare dor de tine

  1. Vai, numai tu si parintii de ingeri stiti cat de tare poate durea dorul si cat de tare urla speranta de inca putin… Te vad prezenta aici si ma tot gandesc la tine cat de greu iti e. Blogul stiu ca e terapie, stiu ca esti fantastic de puternica si de ambitioasa. Dar de cand a plecat pintesa ta, sincer cred cat tot ce functiona inainte, nu mai fuctioneaza asa simplu. Dar nu conteaza ce cred eu. Simt ca vorbesc pe langa. Te imbratisez!

  2. Imi pare rau pentru pierderea fetitei. Te citesc de curand si am plans cand am citit, m-a durut sufletul… As vrea sa te pot ajuta cumva, dar nu stiu cum as putea…

  3. Mămico,e prima oară cand iti scriu , te-am descoperit acum un an de zile cand eram in cautare de activitati cu bebelusul. Te admiram din toată inima pentru cat esti de răbdătoare si iubitoare , pentru mine esti perfecta !!!
    Am intrat sa iti las un strop de încurajare printr-un mesaj al Prințesei urbane , una din colegele tale de breasla si sper il accepți ca pe un mic balsam pentru sufletul tau îndurerat .
    https://www.facebook.com/printesaurbana/posts/1058643680862716

    Te iubim si iti multumim pentru darurile tale prețioase !

  4. Îmi pare nespus de rău pentru pierderea Emmei. Cred că doar Domnul Dumnezeu aduce vindecare deplina. Caută la el alinare.Te îmbrățișez cu drag

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu