Ce faci cand un copil nu mananca prea mult si nici macar nu iubeste mancarea ? Să știți că pentru mine, alimentarea lui David este un stres. Alimentarea cu mâncare, că de energie nu duce vreodată lipsă. Doar, poate, și am zis poate, când este bolnav. Altfel ce sigur observi la el este vorbitul fără […]
Prima noastra sedinta foto de Craciun
Îmi doresc de mulți ani o ședință foto cu tematică de Crăciun, așa, ca în filme. Mă gândesc la asta încă dinainte de a avea copii. Numai că nu s-a potrivit. Mai întâi David a fost mic și titirez, apoi eu numai de poze nu am mai avut chef. Și uite că am reușit să […]
3 cuvinte și o poveste – o tehnică pentru reglare emoțională
De ceva vreme lungă am acest ritual cu mândrul David, înainte de culcare. Ne așezăm în pat, cu lumina stinsă și îi spun povești inventate. El îmi dă 3 cuvinte și eu mă pun pe improvizat. Din cele 3 cuvinte întotdeauna unul este copil și așa am ajuns la Bumbic. Nu mă întrebați de unde […]
Cu SuperBatman-ul meu la filmul cu ponei (P)
De când s-a făcut prea frig afară și se întunecă rapid, am stabilit cu David să avem o zi specială pe săptămână. Ne ancorăm în muzee, locuri de joacă, ateliere pentru copii, biblioteci și chiar cinema. De fapt cu vizionarea unui film la cinema am și început. Știam de lansarea My Little Poney în România […]