Sunt slaba, nu trista, serios!

Da oameni buni, sunt slabăăă … slabă dungă și uite că nici măcar nu-mi pare rău. N-am ținut cură, n-am făcut sală sau cine știe ce minuni de împachetări cu ciocolată cum am auzit. De ce aș pune-o pe mine? Eu o iubesc, face parte din meniul meu zilnic, fără ea viața e pustie și sărată.

Înainte de naștere îmi făceam planuri de mers la zumba. Mereu mi-a plăcut dar niciodată n-am practicat, ziceam că o păstrez pentru când va fi clar nevoie, când voi rămâne cu n-șpe mii de șunci pe mine. Am doar coaste și oase de se lovește zilnic David în ele. N-am mai avut nevoie de planul meu. Cine credea că voi avea un copil antrenor personal?

Bun, deci, sunt slabă, nu tristă și depresivă așa că pe cuvânt nu înțeleg de ce insistă lumea să zic ce am, ce mănânc, când și de ce. Acum orice vânzător de castraveți murați din piață se crede psihologul meu. ”Vă zic eu don-șoară, sunteți prea dependentă de copilul ăsta”. Da, da, eu sunt domnișoara. ”Toată ziua umblați cu el, de-aia sunteți așa plăpândă”. Păi m-am gândit să îl las acasă, eventual să bage și o pizza la cuptor, dar n-a vrut să steie neam. Iar plăpândă nu-s deloc, doar par.

Pediatrul feciorului mă îndeamnă să nu mai deschid ușa, să intru pe gaura cheii. Farmacista îmi recomandă să mai las copilul cu alții că prea va deveni dependent de mă’sa. Care alții că nu se oferă nimeni și cine ar vrea să stea, are alți copii de crescut, mai mulți, nu unul singur, cum am eu. Doctorul îmi zice să renunț la alăptat că d’aia îs scândură. Prietenii, unii, mă iscodesc la nesfârșit dacă sigur sunt bine. Eu așa zic, de cele mai multe ori. Socrul îl întreabă zilnic pe domnul meu dacă mai pot și dacă mănânc … a, da, nimeni nu mă crede că mănânc.

Lumea e sucită sau m-am scrântit eu? De când să porți grija propiului copil de numai un și un pic este alarmant? De când să îl alăptezi, să îl porți în brațe, să îl ferești de lacrimi, să dormi cu el, să îl lași să facă ce vrea atât timp cât nu rănește pe nimeni, e motiv de panică, din moment ce noi, toți trei, suntem fericiți așa? Fiindcă suntem. Nu din lipsă de fericire sunt eu slabă.

Parcă la un moment dat se purtau scheleții și anorexicele, acum când să fiu și eu la modă s-a schimbat moda 😀 ? Sunt tratată ca și cum arăt așa fiindcă ori mă bate soțul, sau David, sau care apucă mai repede, ori am vreo depresie nerecunoscută, ori îmi ascund bucatele pe undeva. Ce-i drept se mai întâmplă să fie frigiderul porno dar găsesc sandwich-uri la Mega.

Nu oameni dragi, sunt slabă fiindcă așa sunt și zău că nu-mi pare rău, din contră, le mulțumesc genelor bune moștenite. Toată viața mea am visat să mănânc ce vreau, când vreau, cum vreau fără remușcări. Acum pot! Sâc! 😀

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create857

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu