Sa fie sanatos! Sa va traiasca! 

„Să fie sănătos! Să vă trăiască!”. Vă sună cunoscut așa-i? Cât de des ați auzit și ați spun asta când ați aflat că s-a născut un bebeluș sau la ziua de naștere a unui copil? Foarte des, sunt convinsă. Atât de des încât îi pierdem adevărata valoare printre litere. Mai repetați încă o dată, rar, cu atenție „Să fie sănătos! Să vă trăiască!”. Cât bine rostit în atât de puține cuvinte. N-am înțeles cu adevărat valoarea lor până în ziua în care a fost tot, absolut tot ce îmi doream pentru copilul meu.

La câteva zile după nașterea Emmei, așteptam amețită la ușa camerei de gardă, în aceeași maternitate unde născusem, după ce mi se făcuse rău pe stradă. Stăteam pe un scaun, privind în gol, rememorând traseul nopții în care fetița mea se născuse. Ea era la 4 etaje mai sus, ținută în viață doar de aparate, eu, cu câteva etaje mai jos, țintuită într-o viață pe care nici nu mi-o mai doream.

Lângă mine s-a așezat o femeie prea veselă și vorbăreață pentru ce puteam eu atunci. A început să țină un fel de dialog la care eu ascultam doar. Era însărcinată cu al doilea copil, în primul trimestru, îi era foarte rău și după cum arătam eu, a presupus că sunt în aceeași situație. Nu am contrazis-o. Ce să îi spun? Am născut și aștept să îmi moară copilul? Apare medicul meu, mă întreabă dacă mă doare operația și dacă sângerez. Îi răspund că nu. Femeia de lângă mine realizează că am născut și pornește iar dialogul-monolog. „Aaa … ați născut. Felicitări! Să fie sănătos! Să vă trăiască”. Aș fi vrut. Atât am putut să îi răspund. Aș fi vrut.

Așa că, vă doresc cu fiecare milimetru al ființei mele, să vă fie sănătoși copiii și să vă trăiască! Atât! Mai citiți încă o dată, rar, cu atenție.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create888

3 comentarii la „Sa fie sanatos! Sa va traiasca! 

  1. Plangi, descarca-te, striga, loveste, mai plangi. Nu va trece niciodata, nu va fi mai bine niciodata, dar vei invata sa traiesti cu asta. Tot o sa doara dar te vei obisnui cu durerea si va parea mai bine. Descarca-te ! Fa ce demersuri simti ca trebuie facute si lasa timpul sa treaca. Bucura-te de minunea mica de acasa si de sotul tau si fiti amandoi parinti puternici pentru cel mic si pentru unul altuia. Mult curaj ! Te imbratisez si iti transmit toata puterea pe care as vrea sa ti-o dau !

  2. Of, intamplarea asta mi-a adus aminte de ziua in care am mers la maternitate pentru cezariana. Pe patul de langa mine, la monitorizare, era o alta gravida care urma sa intre in sala de operatie. Era vesela si vorbareata si ma tot intreba de copil. Ma intrebase „si cum o sa nasti? natural, bineinteles…” iar eu abia imi gaseam cuvintele stiind ca urma sa intru in cezariana (lucru pe care imi doream din suflet sa il evit la nastere) si ca e posibil ca Andrei sa nu supravietuiasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu