Popa cel curios  

A venit Popa … habar n-am cu ce se vine, dar în perioada asta se anunță cam des. Știu, complicat subiect cu pochi, cruci și biserici, dar uite că mă avânt. Ultima oară ne-a pășit gălăgios pragul în urmă cu 7-8 ani, cine să își mai amintească exact. I-am vârât în buzunar penultimii noștri bani de club pâine și ne-am arătat multumiți că de atunci munceam mult și până târziu, când el avea programate cântări. Dar anul ăsta furăm acasă cu zgubiliticul abia adormit, după 45 minute de plimbat în maimuțe prin casă.

Ajunge domnul de la muncă, se echipează dezechipându-se caracteristic lui și începe conversația:
– Dacă trezește băiatul cedez psihic și nicio agheasmă nu mă vindecă.
– Hai că opresc soneria.
– O să bată în ușă. Cam ce rezolvi? Eu pun afiș pe ușă ”Nu sunați. Nu bateți în ușă. Doarme un bebeluș”.
– Ești nebună?
– Da!

Se aude popa pe scări. Domnul trage repede nădragii și coboară până la mașină să își ia telefonul uitat, cu planul de a informa popa că accesul este interzis, pe motiv de somn de bebeluș. Bon! După 10 minute se întoarce bărbatul cu tot cu popă după el care garanta evlavios că ne sfințește buzunarele în liniște. Face slalom printre crăticioarelui lui David de pe jos, se uită încruntat la napolitanele și ciocolata desfăcută și pornește trei cuvinte cântate în șoaptă urmate de ciunșpe întrebări curioase cu glas tare. ” De unde calendarul? A …  Brăila … și eu am școlit pe acolo în anul  …” bla bla bla-uri multe. ” L-ați botezat la noi”, ”Cât are băiatul?” Are o oră de somn și mai sper la încă jumătate. Ei, pe asta am trântit-o în gând 🙂

– Păi nu i-ai zis să nu vină?
– Ba da, dar la întoarcere a venit repede după mine, că el cântă în șoaptă, ce era să zic? Fugi de-aici că nu te cred ?
– Da!

 

Logo 174

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create873

Un comentariu la „Popa cel curios  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu