Pentru mine a fi mama lui David este despre a fi EU, exact asa cum sunt

Vă spun sincer, după 10 ani de experiență în lucru cu copiii și părinții lor, și după aproape 5 ani de ”mama lui David”, tot ce știu mai bine să fac pentru copilul meu, este să fiu EU. Și tot ce pot să îi ofer mai bun, este să fiu EU. Exact așa cum sunt. Toată. Pentru mine a fi mama lui David este despre a fi EU, exact asa cum sunt.

E lecția cea mai bună pe care am învățat-o de la el. Și cea mai grea.

Nu știu cum sunteți voi toți, care vă sunt durerile, barierele, fricile, nevoile. Mă știu pe mine. Și când îmi privesc mândrul bâzdâgos, cum râde, sau țipă, când e vesel, sau frustrat, când îmi spune glume sau vrea să mă lovească furios, când îl dor rănile, eu știu că îl iubesc. Și îi spun. Și știu că el se simte iubit orice ar face și orice ar spune. Iubită mă simt și eu. Și mie asta mi-a lipsit. Să fiu iubită când sunt rea, când nu mă dau deoparte pentru alții, când înjur la volan, când fumez, când sunt ce se așteaptă oamenii să fiu și mai ales când nu sunt.

David m-a lucrat prin interior și eu l-am lăsat.

A cioplit bucată cu bucată cușca mea și m-a forțat să fiu EU numai să îmi arate că mă iubește oricum aș fi. Și când râd, sau țip, când sunt veselă, sau frustrată, când spun glume sau fac fața aia de aș arunca cu ceva, când mă dor rănile. Nu arunc, nu lovesc, nu jignesc. Dar el știe cum arată furie pe fața mea ”Mami, ce te încrunți așa la mine? Ce?”.

 

Cu David am învățat să fiu EU. Și e ciudat că mi-am dat seama de asta foarte curând. Când mi-a spus că pot să plâng. Când m-a îmbrățișat după ce mi-am cerut iertare că am țipat. Când i-am dat tableta ca să termin un proiect și nu m-am mai simțit vinovată. Apoi am vărsat cafeaua pe masă și m-am supărat și el a ridicat din umeri și mi-a zis ”Nu-i nimic, mami, se șterge. Te rog doar să fii mai atentă”. Așa cum îi spun și eu. Când am plâns lângă el și i-am zis că aș vrea să ne ducem fiecare durerea lui cum poate și aș vrea ca durerea mea să nu îl întristeze pe el. Își făcea vânt în leagăn și râdea ”Stai liniștită mami, nu mă întristez. Tu plângi când vrei și eu plâng când vreau”.

Am înțeles în terapie cât de ușor ne confundăm rolurile.

Cât de ușor ne dor rănile și le cerem copiilor noștri să le vindece, inconștient. Cât de sincer și blând și pur iubesc copiii. Cum lucrează ei la noi, dacă îi lăsam. Cât de multe putem învăța din iubirea lor infinită pentru cei care i-au făcut din iubirea lor. Doar să îi lăsăm.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și urmez un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create509

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu