Oricat de mare ai fi tot copilul parintelui tau ramai

– Mama, vezi că venim acasă weekendul ăsta.

“Acasă? “. Mă întreb singură. Acasă. Acasă la mama și acasă la mine, cam așa stau treburile.

– Ce să vă facă mama de mâncare? Mă întreabă de fiecare dată. Tot de fiecare dată știe și ce am să îi răspund.

– Fasole făcăluită și negresă.

Eu nu mi-s pretențioasă, nici pofticioasă spre semi-stresul mamei mele că ar vrea și ea să mă aștepte cu bunătăți pe masă și eu nu mai depășesc capitolul “fasole făcăluită și negresă”. Sora mea îi trimite liste întregi, o coală A4 cu liniuțe în feluri de mâncare. Vine o dată pe an acasă. La mama acasă. Mama râde mulțumită și trece la învârtit lingurile de lemn în oalele vechi și noi deopotrivă. Gătește pentru copii, plânge pentru copii, râde pentru copii, trăiește prin ei și pentru ei. Copiii ei au copii. Copiii ei îi vor rămâne copii pentru toată viața, oricât de mari ar fi, oricâți alți copii mici ar avea ea.

Ce bine e acasă. La mama acasă.

Mai 2014

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create895

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu