Nicio secunda fara mine

De ceva vreme David a facut cunostinta cu anxietatea de separare – in cuvinte simple, „plange de fiecare data cand dispar si o secunda de langa el”. Eu sunt impacata cu starea asta, chiar daca, obosesc din cand in cand, si imi doresc sa imi deghizez domnul in mine, poate asa va sta David lipit de el. Sunt totusi, de cele mai multe ori, calma si linistita, pentru ca stiu, este o perioada normala, dupa care voi plange eu, cand voi sta cu bratele goale.

Mai greu ma descurc cu cei din jur care par sa faca, uneori, din asta, o mica drama. Unii sunt ingrijorati pentru spatele meu si kilogramele lipsa, tot ale mele, altii sunt speriati ca va fi vesnic dependent de bratele mamei. Strainii din parc au inceput sa il sfatuiasca sa coboare din „maimute” (SSC-ul nostru), fiindca e baiat mare. „Da! Da! Uite chiar acum ma duc sa il las la gradinita!”. Draguta a fost o batranica, careia i-am zis, parand foarte uimita, „De ce mamaie? In bratele cui sa se duca?”.
Apoi sunt acei oameni dragi mie, si lui cu siguranta, care isi doresc sa il simta aproape, sa il alinte si sa se bucure de parfumul lui de bebelus. Ii inteleg si imi pare rau de fiecare data cand ii vad necajiti ca David nu vrea la ei.

Este adevarat ca nici contextul nu il ajuta foarte mult sa se obisnuiasca cu prezenta altor persoane decat parintii lui. Nu traim izolat, intalneste in fiecare zi oameni cu care „discuta” si carora le zambeste des, ne petrecem weekendul cu aproximativ aceeasi prieteni pe care de acum ii recunoaste incantat. Totusi daca cineva doreste sa il ia din culcusul lui, s-a terminat cu joaca si zambetele si se agata de hainele mele precum o maimutica. O maimutica minunata de altfel.

Uneori ma cauta si in somn, sa se asigure ca nu am plecat. Daca simte o prezenta straina in casa se foieste si cere sa doarma pe mine. Astfel „ne odihnim” fie pe muchie de pat, fie imbratisati, asa ca de dragul vremurilor trecute. Cand David era mic, ca mare tare ii acum, dormea ghemuit si lipit pe mine pana transpiram amundoi, dar niciunul nu se indura sa plece. Era bine asa.

Inca mai dormim imbratisati din cand in cand, chiar daca, lungit perfect pe trupul meu, aproape imi ajunge la genunchi. Sta linistit, dar agatat strans de haine, isi lipeste urechea de sanul meu, pardon, al lui, si ma asculta pe dinauntru. Cine stie cate secrete ascunde acum in el :).

Daca si tu treci prin astfel de momente nu iti privi copilul ca un mic terorist care incearca sa iti saboteze linistea. Este doar el, copilul tau, pe care il adori si care te iubeste atat de mult incat nu poate concepe lumea fara tine, nici macar pentru o secunda.

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create869

2 comentarii la „Nicio secunda fara mine

  1. E bine sa traim din plin fiecare etapa a copilarii puiului nostru …caci timpul trece constant cu fiecare rotatie a Pamantului in jurul Spoarelui…..iar noi vom regreta prea curand timpul trecut prea putin valorificat!Iar mereu va trebuii sa fim pregatiti petru ce urmeaza o noua etepa pentru copil,dar si petru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu