Neputinta nu se rezolva cu si mai multa vointa. Neputinta se traieste si se accepta.

Dimineață mă durea tot corpul. Dormisem bine, dar aveam ochii umflați și corpul îmi stătea în gardă de parcă s-ar aștepta să îl calce trenul numaidecât. Zăceam așa, cu David dormind pe picioarele mele și nu înțelegeam ce se petrece cu mine. Aș fi stat în pat, fără să văd pe nimeni, fără să vorbesc cu mine, fără să fiu cumva obligată să zâmbesc.

Sunt într-un loc unde mi-e bine. Și la propriu și metaforic vorbind. Ce se întâmplă cu mine, azi?

Am cobor să luăm micul dejun. David cu veselia lui molipsitoare, eu cu tot corpul plin de dureri invizibile. De unde vin?

Asta era! Azi este ziua aia!

După a doua ceașcă de cafea, am deschis telefonul. 5 februarie! Asta era! Azi este ziua în care, acum 3 ani, Emma pleca. Și corpul meu încă își amintește durerea aia, greața, șocul, neputința. Ce fac azi? Nimic. O să mă îmbrățișez singură, cum mi-a spus o prietenă și o să accept că nu e nimic altceva de făcut. O să mă bucur cu David, atât cât o să pot, de toate activitățile pe care le facem azi în tabără și o să accept că altceva nu e de făcut.

Neputința este cea mai dureroasă emoție.

Am aflat și eu asta după ce am pierdut-o pe Emma. Iar acceptarea neputinței e una dintre cele mai grele acțiuni-nonacțiune pe care suntem obligați să le trăim.

Am înțeles asta la 33 de ani.

Mai trăisem neputință și până atunci, dar nu atât de reală. Nu asta! Neputința cunoscută îmi lăsa cumva loc să îmi aduc ce îmi lipsește, în viitor. Nu am bani, voi avea. Părinții mei se ceartă, se vor împăca. Băiatul ăla nu mă place, poate o va face. La muncă vreau să fac altceva, voi face cândva. Dar neputința morții nu se rezolvă cu nimic. Doar se trăiește și se acceptă. Pentru că neputința nu se rezolvă cu și mai multă voință.

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create887

4 comentarii la „Neputinta nu se rezolva cu si mai multa vointa. Neputinta se traieste si se accepta.

  1. Neputinta mortii se accepta! Cred ca trebuie sa ajungi la un anumit nivel, din punct de vedere spiritual, sa poti afirma asta. Eu din pacate nu pot si nu stiu daca voi putea vreodata. In loc sa accept, parca am mai multa vointa sa lupt si sa neg tot. 🙁

      1. Cu mine ma lupt! Si cu ideea ca daca accept inseamna ca o sa merg mai departe. Si daca merg mai departe, acolo departe el nu mai exista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu