Misteriosul din trenul de Vaslui 

Discutam zilele trecute cu o prietenă despre cum ne-am cunoscut consorții și ne minunam de cât de surprinzătoarea și ciudată este viața uneori, despre cum te aduce destinul în lumea unora și te îndepărtează de a altora. Și tot trecând din povești în povești, mi-am amintit de cea mai tare invitație la ceai pe care am primit-o vreodată:

Eram anul III de facultate la Iași, unde mă mutasem la secția de învățământ la distanță pentru a putea locui cu domnul meu în capitală. Sesiunile erau de groază, fiind și anul I la altă facultate în București, plus job part-time. Nu mă întrebați cum reușeam să iau chiar și bursă! Probabil cum reusesc și acum să lucrez de acasă un pic pentru blog, să merg la birou la job full time, să alerg după un zvăpăiat duracell și cam atât. Da, ceva probleme la mansardă 😀 . Bun, și în cele 2-3 săptămâni de sesiune, eu făceam naveta București-Iași pentru a bifa toate examenele, când nu picau în aceeași zi. De atunci au trecut mai bine de 7 ani și eu tot urăsc trenul.

În unul din drumurile mele către Iași, cu căștile în urechi și o carte în mână, privesc pe geam să văd în ce stație oprisem. Era probabil în Vaslui, dar nu vedeam pancarda cu orașul fiindcă paralel staționa trenul de întoarcere către București. Daaa … știam de acum cum arătau toate trenurile și la ce oră opresc în fiecare stație! În trenul respectiv observ un tânăr cu părul lunguț și creț care tot îmi făcea ocheade. Mustăcesc un pic că era simpatic și îmi retrag privirea când observ că îmi cere numărul de telefon prin semne. Mă retrag în cartea mea încercând să mai observ ceva cu coada ochiului. Nimic. Pleacă trenul meu și la un moment dat mă trezesc în compartiment cu un tip care mă întreabă dacă eu sunt fata cu care prietenul lui creț își facea semne din celălalt tren. What? Evident că neg. Pleacă. Se întoarce după câteva minute și îmi întinde telefonul la capătul căruia mă interoga crețul din gară. Nu îmi amintesc cum spunea că îl cheamă, dar i-am refuzat politicos invitația la ceai. Oricum, misteriosul din trenul de Vaslui e în topul meu la modalități de a cuceri o fată, doar că pe mine mă cucerise altul înaintea lui.

Voi aveti astfel de amintiri care să vă fure zâmbete și peste ani?

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu