Mamele singure au superputeri ?

Habar n-am cum e să fii mamă singură. Nu sunt mamă singură, simțeam nevoia să clarific asta de la început. Eu îl cresc pe David cu domnul meu, fără alt ajutor, motiv pentru care mă și plâng din când în când, că e greu să n-ai pe cine te baza dacă ți-e rău pe timp de zi, dacă ești prea obosită, dacă trebuie să finalizezi urgent o colaborare, dacă ai vreo nuntă musai de onorat, dacă pleacă ajutorul masculin în vreo delegație. Și pleacă mai des în ultima vreme. Iar când nu-i cu zilele acasă deja mă simt dezechilibrată total și mă gândesc la cât de puternice trebuie să fie mamele singure. Eu știu că femeile duc multe, doar că se mai alintă când, cât și cu cine pot. Dar mamele singure nu au vreme de așa ceva, corect?

Eu mă vait de 3 zile în singurătate cu David și un virusache nesimțit agățat de el. Și mi-a lipsit domnul meu să mă trezească noaptea când trebuia să îi dăm tratamentul, să se joace cu el, să îmi amintească ce medicament urmează, să îi facem baie, să îmi gătească cina, să mă asculte.

Știu sigur că față de mamele singure sunt scutită de multe griji. N-am nici cea mai mică idee cât costă întreținerea și când se plătește, nici curentul, netul, abonamentul la telefon. Nu car bidoane cu apă plată, nu dau comenzi de scutece, foarte rar spre deloc duc gunoiul sau merg la farmacie. Sunt detalii necesare pe care eu pot să le evit când altul se ocupă de ele. Iar creierul îmi rămâne liber să se îngrămădească cu alte informații importante pentru noi 3. Cum ar fi ce să îi gătesc lui David și ce să mai scriu pe blog 😛

Dar mamele singure câtă minte posedă și câte mâini și câtă răbdare și câte ore într-o zi? Cum le fac ele pe toate? Cum se simt când pun capul pe pernă? Că eu sunt obosită după 3 zile de mamă singură, cu facturile plătite, curățenie în casă și frigiderul aprovizionat.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

16 comentarii la „Mamele singure au superputeri ?

  1. Seriossss!!!! Eu cred ca te alinti! Nu te cred ca nu te poti descurca cu toate aceste treburi daca domnul tau e plecat mai multe zile. Te cred in schimb cand spui ca iti este greu, ca tot ce intra in obisnuintele lui, iti stau pe umeri tie. O sa te obisnuiesti si pe masura ce va creste David o sa-ti fie si mai usor. In ceea ce priveste ajutorul domnilor nostri, e bineinteles o binecuvantare si trebuie sa fim fericite ca avem astfel de soti, ca sunt atatea femei( si nu singure,asa cum ai scris), ce chiar de au soti, duc pe umeri tot ce inseamna treburi casnice. Si se descurca, n-au incotro. Asa ca, fii convinsa ca o sa te descurci chiar de-ar fi plecat domnul tau si cateva luni bune, stii cum se spune:” Obisnuinta e a doua natura a omului.”

    1. Ba sigur că mă pot descurca, orice femeie poate, orice bărbat poate și el. Dar e tare greu când copilul e bolnav, când mama e obosită și mai ales când ești obișnuită în alt ritm, ălă cu soțul care face și el una-alta :)) Altceva vroiam să subliniez eu, că mie mi se pare obositor să stau așa câteva zile când alte femei trăiesc așa în fiecare zi. Înțelegi ideea? Eu chiar cred că mamele singure (cu soți sau fără) merită cel puțin aprecierea mea imensă

  2. Chiar asta am inteles.Femeile in general sunt capabile sa miste si muntii din loc pentru copiii lor. Te inteleg cand spui ca te-ai obisnuit cu ritmul acela in care putin ajutor iti prindea bine.

  3. Chiar azi când mi-a picat steaua… Și stau să leșin și îmi plâng de milă, cu toate că folosesc sănătoasă un soț tare bun. Nici eu nu știu cum se descurca și cum supraviețuiesc, mama se uită la mine și nici ea nu își închipuie cum a crescut 3 copii din care doi gemeni, cam singură sau nu destul de singură. A, mai există și categoria ailaltă, care s-ar descurca mai bine singure, care pe lângă copil trebuie să mai slugareasca un soț (adjective incompatibile cu formatul paginii). No, alea cum fac? Mă depășește.

  4. Este grea singuratatea sunt f convinsa de acest lucru. Dar stii ce cred eu ca este cel mai greu? SINGURATATEA in doi. Sa ai pe cineva langa tine si totusi sa fie absent sau aproape absent. Si mai greu este inconsecventa, atunci cand ai nevoie mai mult de ajutorul lui tocmai aunci nu poti conta pe el. Nu e absent total, el chiar te ajuta dar doar atunci cand are el disponibilitatea. Si atunci pe cine sa te bazezi? Pe tine! Trebuie sa fii tare si sa fii pregatita pentru tot ce iti rezerva viata si sa profiti la maxim de ajutorul oferit la momentul oportinitatii. Am o stima deosebita pentru persoanele singure care se descurca si viata mi-a oferit destule exemple. Dar stima deosebita mai ales pentru cei ce se ajuta si nu uita niciodata ca nu trebuie sa fie doar parinti ci si soti, iubiti, amanti in intimitatea lor. Va rog sa imi iertati franchetea!

  5. Mda si eu imi pun des intrebarea asta, mai ales ca am avut jumatatea semnificativa plecata 2 saptamani in delegatie si a fost greu. Eu centram eu dadeam cu capul de dimimeata pana seara. Este fooarte greu sa faci totul singur, fara ajutor, dar banuiesc ca o data pus in fata faptului implinit se creeaza o rutina, obisnuita. Oricum am da-o e nevoie de multa putere si forta interiora sa ramai insane in the main brain ca mama aingura:) tot respectul pentru eele!

  6. vei rade, poate, cel mai greu nu le e cu a face „totul” singure (cand ramai doar cu copilul incepi sa arunci din viata ta tot ce nu e strict necesar). cel mai greu e sa raspunzi la intrebarile de genul „eu de ce n-am tata?” sau „cand vine tati?” astea sunt superputerile pe care le capata un parinte singur. restul sunt corvoade, pe care ti le poate face oricine altcineva. am o sora si o fina care crescut / creste un copil singure, una cu ajutorul parintilor iar alta cu ajutorul bonei. eu nu sunt mama singura si sotul meu doar il duce pe cel mare la gradi. eu fac mancare cu ala mic agatat de mine, eu merg sa-mi cumpar ce-mi trebuie, eu platesc facturile o data pe luna prin homebank, eu merg de 2-3ori pe an sa le cumpar haine. si tati mai lucreaza si de acasa uneori. nu o simt ca o povara si avem si timp de petrecut impreuna. nu ma intereseaza prea mult sclipirea casei sau a hainelor si nici nu ma dau de ceasul moetii cu trendul bio-eco – daca nu e curat, nu le dau deloc.cred ca tine de putina organizare si de rapiditate.

  7. Multumesc pentru apreciere. Eu sunt o mama singura. Si cand spun singura ma refer fara tata , fara parinti, matusi si alte ajutoare. Ba, mint, acum am bona, pentru ca cineva trebuie sa aduca bani in casa. si nu castig extraordinar dar am avut noroc de o femeie care nu cere mult si da enorm. Din ziua intai pana acum cand fetele au 7 ani ( gemene, nu am spus, nu?).
    E greu uneori, e cumplit. Dar e greu pana mai cresc si te uiti in urma si razi si privesti doar in fata pentru ca nu ai voie sa te opresti. Nu ca nu poti, nu ai voie. Pentru ca daca tu cedezi totul se darama. Nu avem super puteri mamele singure. Si nici baghete magice. Dar avem vointa. Si e tot ce conteaza. Si mai ales avem oameni ca tine care te privesc si spun: mai, ai facut o treaba grozava! Pentru ca uneori ceata de la oboseala din ochii nu te mai lasa sa vezi limpede unde esti si cum esti.

    Si da, e greu sa ii spui unui copil ca tatal lui a plecat. De ce, unde, se intoarce sau nu….samd.

  8. Eu sunt una dintre mamicile singure.Singura de cand eram gravida in 3 saptamani cu un domn credeam eu de 43 de ani care mi-a spus in fata ca nu si-l doreste desi ne cunosteam de 7 ani.singura in strainatate doar mamicile singure stiu cum este sa stai singura in spital cand la altele vin tatii bebeilor fericiti si restul familiei. mie mi-a cerut sa aleg intre el si copil. a fost o alegere usoara. copilul venea dupa ce cu un an in urma murise tata si bunica fulgerator. Abia dupa ce s-a nascut am vazut ce inseamna sa fii singura cu copil. nu mai puteam face dus cu zilele atunci ca nu statea fara mine o secunda si vomita tot timpul si imi era groaza sa nu se inece. mancare doar odata pe zi daca apucam, de facut ordine si alte chestii gospodaresti nici atat.De dormit nici nu poate f vorba.La rezolvat actele singura cu el in carucior urland saracul cand se trezea si nu il puteam lua in brate.O am pe mama ajutor acum cand poate. mai ales ca a invatat sa mearga si este foarte nazdravan nu ma mai pot clinti de langa el. doar hainutele si vasele lui apuc sa le spal zilnic. in rest trezit papa alergat iar papa dormit cateodata 2 ore (atunci reusesc sa mai spal, citesc,pensez, internet, aranjez)papa, alergat, baita si nani cu greu trebuie sa dorm langa el ca ma simte daca lipsesc mai mult de cateva minute.Nu stiu cum o sa ii spun ca tatal lui nu a vrut sa il vada nici in poze desi e cel mai minunat copil din lumea asta si cel mai destept. nu stiu cum o sa ma descurc cu banii, scoala,problemele de crestere, copiii si oamenii mari rautaciosi care o sa-l faca sa planga ca nu are tata si astea ma umplu de o teama care nu ma lasa sa dorm nici cele 2 3 ore care imi raman la dispozitie noaptea. si ma rog sa fiu sanatoasa si sa traiesc pana e pe picioarele lui. de cate ori am fost gata sa cedez a trebuit sa ma scutur ca numai pe mine ma are. e pentru mine totul si intr-un fel ma bucur ca s-a intamplat asa pentru ca e numai al meu 🙂 il iubesc mai mult decat orice pe lumea asta nu imi mai trebuie cariera si nimic din ce imi trebuia inainte. doar sa il vad pe el sanatos si fericit. nu stiu cat de coerenta am fost. am vrut doar sa pictez un pic un tablou de mami singura.

  9. Cum e sa fii mama singura? Greu..dar nu imposibil. Eu sunt mama singura din prima clipa de cand am aflat de sarcina ( 2 saptamani) Practic..faci totul pentru copil cu copil. Casa in general zboara in toate partile, dormi pe apucate ( daca apuci sa faci si asta) si daca mai apuci sa faci si un dus, esti in rai! Cand e copilul mic, si are colici sau e racit bocna, te doare pe tine mai tare decat pe el, mai ales daca ai ghinionul sa nu mai ai bani de medicamente. Dar sti ce e frumos cand esti mama singura? Ai parte doar tu de zambetele minunii de langa tine, ai parte de ,,Mami te ador, esti mami meu frumos,,- chiar daca ai bluza patata, fata murdara si parul vraiste, pentru copilul tau esti frumoasa oricum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu