”Lupușorul Lou pleacă în aventură” – Cărți pentru copii

Lupușorul Lou pleacă în aventură

Exact așa cum spune și titlul, ”Lupușorul Lou pleacă în aventură”, scrisă de Antoon Krings, este o carte despre aventură. Și despre prietenie, despre relația dintre frați și importanța muncii în echipă. Este o carte potrivită pentru copii care încep grădinița și care încep să își creeze grupuri de prieteni.

Ilustrațiile sunt foarte frumoase. David are obiceiul să le analizeze cu atenție și eu cu el.

Povestea este depre Lou ș prietenii lui lupușorii care vor să contruiască o plută cu care vor coborî pe râu. Frățiorul lui Lou, micul Loulou, este suărat pentru că nu poate merge cu ei în călătorie. El nu știe să înoate. Și totuși Loulou decide altceva și așa ajung toți într-o încurcătură. Cum se rezolvă încurcătură veți citi în carte. Nu vreau să vă stric surpriza.

Textul este ușor, simplu, perfect pentru o poveste de seară sau pentru copiii care abia învață să citească.

Noua ne-a plăcut cartea ”Lupușorul Lou pleacă în aventură”. Știu că există și ”Lupușorul Lou este gelos”, o carte pentru părinții cu copii mici care sunt nevoiți să gestioneze gelozia dintre frați. Cartea pune în poveste această gelozie a fratelui mare prin viziunea unei primăveri în care toate animalele își scot puii în poieniță. Lupusorul Lou adoră bebelușii, dar când descoperă că are și el un frățior situația se schimbă. El este cel care resimtă gelozia și o manifestă prin furie. Este o carte cu aventură, cu animale, cu povești despre familie. Noi nu am cumpărat-o încă, dar mi-a plăcut ce am citit despre ea. Și uitându-mă la povestea ”Lupușorul Lou pleacă în aventură”, pe care o avem acasă, nu pot decât să cred că este o carte care merită cumpărată dacă ai cel puțin doi copii mici.

 

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” 🙂 .

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 532

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.