Iubirea din dosul palmei

Noaptea trecuta, in timp ce imi adormeam baiatul minunat, am auzit un tipat dureros de copil, urmat de vocea mamei, cred ca a mamei, „nu mai tipa, ca iti dau una si mai tare”. Copilul a tacut brusc, la fel si inima mea.

Imi e atat de greu sa inteleg cum o mama poate macar asculta plansul propriului copil, cu atat mai putin sa il produca. Cum sa respiri atunci cand vezi cata teama poate sa cuprinda o fata atat de mica? Ti-as face o poza acum, sa ti-o daruiesc de ziua mamei, sa o porti la gat precum un colier. Asa sa inteleaga lumea cine esti de fiecare data cand spui cu atata convingere ca el e tot ce ai mai de pret … si el isi plateste pretul cu lacrimi.

Si te-as intreba, daca te-as cunoaste, cum poti sa pui capul pe perna in fiecare seara. Cum poti sa ii privesti chipul speriat? Cum te simti cand, simplul gest de a ridica mana, iti face copilul sa se fereasca? Il iubesti, probabil ca da. Si atunci de ce faci asta? Unde iti e iubirea cand copilul tau are nevoie de ea?

S-a facut liniste. Imi imaginam copilul suspinand, inghind durerea, cum o va inghiti si data viitoare si data viitoare pana va defula in gesturi de neinteles pentru tine. Pentru ca o va face intr-o zi si atunci priveste-l cu atentie, e fix produsul tau. Copiii sunt intotdeauna oglinda perfecta, uneori exagerata, a parintilor lui. Si nu uita ca violenta naste violenta, exact asa cum iubirea naste iubire.

Si ma intreb, cand ai uitat ca rostul mainilor tale e sa protejeze, sa aline, sa iubeasca. Nu le intoarce rostul pe trupul copiilului tau. Nu fura cu fiecare atingere blandetea cu care s-a nascut. Lasa-l sa fie mai bun decat mama care il sperie acum, lasa-te sa fii mai buna decat generatia din care vii, cea crescuta, probabil, din dosul palmei.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create872

7 comentarii la „Iubirea din dosul palmei

  1. Si ne mai intrebam de ce sunt atatia copii violenti, de ce copiii nostri crescuti fara bataie vin acasa batuti de colegii lor.

    1. Da, din pacate sunt multi copii agresivi si asta pentru ca ei invata de acasa ca bataia „rezolva” problemele.

  2. Sper ca atunci cand va fi momentul sa nu mai fiu impulsiva. Nu vreau sa ajung ca “ mama“ din articolul tau. Imi doresc sa fiu o mama blanda, intelegatoare, calma si iubitoare. Imi doresc ca peste ani copilul sa imi spuna sincer, din suflet si sa creada cu adevarat ca parinti mai buni pt el nu si-ar imagina sau dori.

  3. Articolul este minunat Cristina, cred ca a rascolit multe mame care sporesc categoria celor care cred ca educatia se face cu palma…cred ca fiecare are momente cand iti vine sa ridici mana insa esenta este sa inabusim aceste reactii cu o patura de emotii…iubire

    1. Asa e Cristina, tare frumos ai spus. Ce bine ar fi daca toate mamele si-ar opri mana ridicata cu o patura de iubire.

  4. F frumos si f adevarat,Trebuie sa dispara generatia care a crescut cu dragostea din spatele palmei.E timpul generatieie voastre…cand viata trebuie sa lase locul dragostei.intelegerii si a colaborari intre generatii.Este timpul sa ii ascultam si sa ii intelegem pe cei mici…sa fim mai maleabili…sa uitam sa privim lumea de sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu