În ”sistemul” meu de mamă singură contează și cele mai mici detalii

Să crești aproape singură un copil dar să nu uiți de tine, este cu adevărat provocator 🙂 . Și, deși evit să mă plâng, recunosc că nu e tocmai simplu din când în când. Mă bucur că eu am privilegiul de a fi lângă băiatul meu la orice realizare și orice durere. Că pot să îl văd crescând cu fiecare milimetru. Că am forța și puterea de muncă de a-i satisface nevoile și mare parte din dorințe. Că sunt acolo, lângă el, în prima linie. Dar, pentru a nu mă pierde pe mine, am avut nevoie să îmi construiesc un ”sistem”. Sistemul se învârte în jurul copilului, evident 🙂 . Totuși, îmi acord și mie spațiu, să nu explodez de oboseală sau frustare. 

Cum am reușit asta? Și care au fost detaliile care m-au ajutat pe mine?

Salonul de înfrumusețare la care merg, Yummy Mummy, are loc de joacă pentru copii, și interior, și exterior, și aproape de casa noastră. Perfect! Bun detaliu dacă mai vrei să fii vreodată epilată sau răsfățată cu masaj. Eu vreau!

 

Spălătoria auto are loc suficient pentru plimbat cu trotineta și scaune și mese pentru odihnit. David face câteva ture, eu scriu acest articol. Unde mai pui că sunt și foarte amabili și am primit napolitane. 

Supermarketul pe care îl preferăm are căruț mare de cumpărături și unul în miniatură pentru copii. Le știți? În combinația asta noi facem un joc. Căruțul mare stă parcat într-un anumit loc, iar mândrul cară cumpărăturile până la el, cu căruțul lui. El singur le depozitează și nimeni nu se plictisește. Chiar am și eu timp să mă benoclez la lucrurile alea care nu îmi trebuiesc și pe care nu le cumpăr.

 

Profesoară de engleză vine acasă la noi. Copilul învață și eu gătesc, sau întind rufe, sau lucrez ce nu am terminat la birou. Uneori chiar citesc câteva pagini din cărțile mele psihologice și prea nepotrivite pentru povești de noapte bună. După engleză ne rămâne tot timpul pentru joacă.

 

Clubul de Karate primește și părinți 🙂 Sigur, prin părinți să înțelegem maxim 2 mame cu tot cu mine, care stăm printre pici mult mai rezistenți și pricepuți. Dar, așa pot să fac și eu un sport. Până la asta mă ocupam doar cu alergat după copil prin parc și cu bătut la cap copilul, să mănânce. Și cum sportul ăsta are inclus și lupta efectivă cu un sac de box, credeți-mă e tot ce aveam nevoie.

 

Restaurantul la care ajungem rar, dar măcar știm că există, are terasă cu loc de joacă pentru copii. Spațios și curat și cu mese aproape, asta dacă vreau să schimb și eu 3 propoziții legate cu adulții de la masă. Și vreau! Restaurant cu loc de joacă fain, în interior, nu am găsit încă, dar poate mă ajutați voi.

 

Și încă mai lucrez la un sistem pentru shoppingul de haine feminine și pentru concertele la care nu am mai ajuns de pe vremea când David exista doar în visele mele. Concerte bune de mers și cu copiii de 6 ani, cunoașteți?

 

Iar dacă aveți și voi alte recomandări cu locuri și activități bune pentru mame singure care sunt mai tot timpul cu copiii, eu le primesc 🙂 .

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create895

5 comentarii la „În ”sistemul” meu de mamă singură contează și cele mai mici detalii

  1. Vă rog să nu publicați comentariul. În descrierea dumneavoastră este o mică greșeală: „capacitatea lui de a supraviețuit”, în loc de supraviețui. Zi frumoasă să aveți!

      1. Concerte: festivalul pe2roti (rock) Al meu de 6 ani pe atunci a fost incantat si erau destul de multi copii..e in aer liber si cu putina disciplina „ramai unde ma poti vedea si te pot vedea” nu prea se poate pierde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu