Felicitari handmade facute cu copii mici

Dacă ne-am jucat de-a globulețele din aluat sărat cu amprentele lui David, am zis să încercăm și felicitări făcute cu degetele lui. Începutul a fost promițător și așa îi place să picteze si mai ales să se picteze, dar la un moment dat a cerut pensula așa că două modele, renii și beculețele sunt făcute cu amprenta mea 🙂

Ce am folosit?
– coli colorate
– coli albe
– acuarele
– creion
– carioci
– foarfecă
– lipici

Cum am precedat?
Am tăiat colile colorate în două, pentru felicitare, și le-am împăturit, iar colile albe în opt, pentru partea pe care am pictat. I-am oferit lui David pe rând acuarelele și l-am ajutat să facă formele pe care le vedeți mai jos. Bineînțeles că era imposibil să pot poza momentul!

Felicitari handmade facute cu copii mici1

Apoi el a cerut o pensulă și s-a jucat după bunul plac. Am ales picturile mai reușite 🙂 și cu ajutorul unui creion am trasat completările, apoi am folosit carioci. Am lipit colile pictate peste felicitare și am trecut la urări.

Felicitari handmade facute cu copii mici2Sunt cele mai simple felicitări pe care le-am făcut până acum.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create887

3 comentarii la „Felicitari handmade facute cu copii mici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu