Fața din fetru – vocabular, logica si sentimente 

Fața din fetru

Ieri am făcut pentru David o activitate foarte simpatică și simplă, ”Fața din fetru”, care poate fi folosită în diverse scopuri, în funcție de vârsta copilului și de abilitățile pe care dorești să le dezvolți:

 

  • În jur de 2 ani: 
    – ajută la dezvoltarea vocabularului numind părți ale corpului. David cunoaște în detaliu fiecare componentă corporală dar încă nu le poate denumi pe toate.
    – îl menține ocupat atunci când călătorești sau ai o întâlnire sau vrei să dai cu aspiratorul.
  • În jur de 3 ani:
    – îi dezvoltă logica fiind nevoit să gândească care e locul pentru fiecare element.
    – cu ajutorul adultului poate învăța direcțiile: „pune urechea în partea dreaptă”, „pune părul în partea de sus a feței” etc
    – poate lucra individual dezvoltându-și imaginația (pentru asta este nevoie să faceți mai multe modele pe care el să le poată îmbina după bunul plac)
    – îl ajută să deosebească sentimentele și să le numească (va trebui să faceți o gură cu colțurile ridicate în semn de zâmbet și cu colțurile lăsate în semn de supărare, spancenele arcuite la fel, lacrimi etc).
De ce anume am avut nevoie?

– fetru diverse culori (am găsit în Jumbo la un preț foarte bun)
– o bucată de carton
– o coală albă
– creion
– foarfecă
– lipici
– markere (eu am folosit roșu, albastru și negru)

Cum am procedat?

Pe carton am trasat forma unei fețe ovale si am decupat-o. Am trasat pe fetru de culoare roz și am decupat, apoi am lipit pe carton. Pentru restul detaliilor mie mi-a fost mai ușor să schițez mai întâi formele pe o coală albă și să le folosesc ca șablon pe fetru. Am făcut cu markere contur la nas, urechi, ochi pentru a se deosebi cât mai bine. Pentru părțile acestea nu am folosit lipici, se prind bine una de alta datorită materialului.

Fata din fetru - vocabular, logica si sentimente2

David a recunoscut fiecare parte a feței, pe unele le-a denumit (mai ales cerceii, acesta e și motivul pentru care am ales să fac o fată) și mereu arăta și pe propria moacă simpatică, apoi îmi dădea mie să le pun (chiar îmi indica locul).

Fata din fetru - vocabular, logica si sentimente3

David – 1 an și 10 luni

 

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create503

2 comentarii la „Fața din fetru – vocabular, logica si sentimente 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu