Facultate, zefir si polonezi

Am trecut pe la metrou și m-am oprit în fața magazinului Bucuria. Zefir cu ciocolată! Mă uitam și deja mi se inundau toate papilele gustative. Zefir! Mii de imagini cu mine acum mai bine de 14 ani îmi treceau prin minte. La Iași, în timpul facultății, când nu aveam bani nici de strictul necesar, dar cumva îmi era bine. Prima dată când am fost în viața asta la mall, am fost la mall în Iași. Și am cumpărat 3 bucăți de zefir. Doamne ce scump mi s-a părut! Eu care trăim din te miri ce. Și uite că am rămas cu plăcerea asta a zefirului.

Și a gogoșilor cu ciocolată. De fiecare dată când primeam bani de acasă, adică o dată pe lună, îmi luam o gogoașă cu ciocolată de la patiseria pe lângă care treceam în fiecare zi în drum spre facultate. Doamne ce mirosuri! Mirosurile nu costau, gogoașa, da 🙂 .

Și a cârnaților polonezi. Mi-au ținut de foame o vreme. Mâncărica de cartofi cu cârnați polonezi a fost atât de des gătită încât zău că mai bine de 10 ani nu am mai făcut mâncarea asta. Niciun fel de mâncărică de cartofi. Iar polonezi am cumpărat după 14 ani, acum o săptămână, pentru că David credea că sunt ceva miraculos după ce i-am povestit eu de vremurile facultăților mele. Am mâncat amândoi un cârnat, a fost delicios, și da, nu am mustrări de conștiință. 

Capșunele cu zahăr. Vedeți voi, mama nu îmi trimitea pachet. Pachetul ăla tradițional pe care îl luai de la conductorul trenului? Nu avea nici timp și nici bani pentru asta. Dar când a trimis ea câteva lăzi pline cu capșune, ne-am hrănit mulți din cămin, o vreme, cu amestecul ăsta divin. 

Și plicurile de așa zisă cafea 3in1, băute câte 2 pe zi în timpul sesiunii. Încă simt gustul stresului de la examene când îmi fac, din Paști în Crăciun, un plic din ăsta. E dulce, e oribil, dar îmi amintește de anii ăia în care nu aveam mai nimic și simțeam că în curând voi cuceri lumea.

Cumva am și cucerit-o, chiar și atunci când m-a pus ea la pământ. 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu