Un exercițiu pe care îl fac în fiecare zi și care mă ajută mult să mă cunosc și să mă înțeleg

Când a început David să plece frecvent la bunici, m-am luptat cu anxietatea. Rău de tot. Recunosc că îmi venea să nu îl las să plece. Îl lăsam, dar mă durea și el simțea, și nu vă mint că stătea chiar zen pe unde umbla. E ca un radar la emoțiile mele și ele întotdeauna se amestecă cu ale lui. Așa că el pleca și eu rămânea să îmi cunosc anxietatea. O ținteam cu privirea și o luăm la întrebări. ”Mă, de unde vii tu așa năvală peste mine? Cine ești? Ce parte din mine urlă așa a durere când copilul nu e în casa lui?”. N-a fost simplu să îmi răspund pentru că se amestecau mai multe unele cu altele și se îmbârligau ca ațele mele de la mașina de cusut, aruncate toate într-o cutie.

 

Copilul din mine urla. Copilul lăsat la bunici vara, unde nu era nici iubit, nici văzut, nici ascultat, nici acceptat, nici nimic de bine. Și eram eu, mama care își pierduse un copil și se luptă cu gândurile alea că dacă i se întâmplă ceva rău și copilului pe care îl mai are. Și eram adultul într-o continuă luptă de mai bine de 2 ani să facă liniște și ordine în viața care i-a rămas. Viață în care David este singurul element neatins, și pur, și blând, și plin de iubire, și gura mea de aer curat. Am învățat să îi dau drumul.

 

Am învățat să îmi cunosc anxietatea și când se aruncă asupra mea să o iau la vorbă. Îi explic cum David e chiar fericit la bunici, cum e sănătos și foarte bine îngrijit. Cum sunt miliarde de copiii în viață chiar dacă mulți au și murit. Cum nu e treaba lui să îmi stea fericire. Cum mai am nevoie de timp să fac pace în viața mea.

”De ce? De unde vine asta? Ce mă doare de fapt?”.

Fac asta zilnic când mă doare ceva și când reacționez nu tocmai potrivit la oameni și întâmplări. Mă iau la întrebări des în ultimii ani. Asta mă ajută mult să mă cunosc și să mă înțeleg. Și îmi răspund dureros de sincer, că doar, cine să mă audă !? Când e prea greu de înțeles sau prea mult de dus de una singură, mă duc la terapie.

 

Știu bine că emoțiile sunt ceea ce simțim înăuntrul nostru ca răspuns la ceea ce trăim. Iar ce se vede la exterior este doar modul în care am învățat să reacționăm la ceea ce simțim. Știu că oamenii se uită mai ales la comportamente și atunci când ele nu sunt cele dorite, încearcă să le schimbe. Mă rog, cine își dorește să lucreze la el mai mult decât împotriva lui. Mai puțini se gândesc să privească mai adânc. Să se uite la emoțiile care au născut acele comportamente, la ce a zgândărit în ei. Să faci pace cu ceea  ce simți, să vindeci acolo.

 

Sigur că poți să modelezi reacțiile, dar nu înghițind în sec trăirile. Vei face o treabă de mântuială. Simțim exact ce trebuie să simțim, asta nu e de pus la îndoială. Dar este important să înțelegem de ce ne doare, ce ne doare. Apoi să știm ce facem de obicei când ne explodează o rană. Abia atunci vom putea schimba cu adevărat comportamentul, altfel ne va ieși furia pe nas, sau durerea, sau rușinea, sau sentimentul de insuficient, când ne vom aștepta mai puțin. Ca David cu mămăliga, vă tot repet asta 🙂 .

 

Comportamentul meu îmi poate spune multe despre ce îmi place și ce nu și mai ales de ce. Ce mă sperie și ce mă încântă, ce resping și ce atrag. Și eu vreau să știu toate astea. Vreau să mă cunosc pe mine înainte de ceilalți. Vreau să mă înțeleg. Vreau să mă vindec. Dar ca să încep să vindec trebuie mai întâi să știu de unde vin de fapt durerile mele.

Încercați! ”De ce? De unde vine asta? Ce mă doare de fapt?” Veți afla multe despre voi!

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create902

Un comentariu la „Un exercițiu pe care îl fac în fiecare zi și care mă ajută mult să mă cunosc și să mă înțeleg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu