Eu mi-s tanara de ceva vreme si intentionez sa mai raman

Mă uitam în oglinda din mașină, în timp ce soțul conducea și ăl mic, deja mare, trăncănea ceva din scaunul lui din spate. Când, brusc, mi-a scăpat un ”Să-mi bag picioarele, ce caută ăsta aici? Nu! Nu! Nu!”. Soțul aproape să scape covrigul din mână. Mai că nu m-a alintat cu ”Ce ai femeie? Ai înnebunit?”. Oricum ar fi putut să îmi spună orice, eu eram prea panicată-nervoasă-demoralizată, un fir alb de păr îmi făcea în ciudă de la perciuni. Eu? Fire albe de păr? Așa ceva e împotriva naturii mele de femeie de aproape 33 de ani care se bucură la fiecare remarcă ”Vai, nu cred, aș fi zis că ai așa vreo 25 de ani” 🙂 . Plus că prea m-am lăudat că nu m-am mai vopsit de când aveam 20 de ani, pe bune. 

Nu știu când am ajuns la destinație, am fost pur și simplu absorbită în acțiunea smulsului de păr. Bine, na, am mai găsit eu așa câteva fire albe de păr, mici dar stăteau și ele ascunse, nu se arătau ca nesimțitele să îmi urle în ciudă, ”Ai albit! Ai albit! Cât ziceai că ai? Faci 33 de ani, nu?”.

Am smuls nenorocitul de fir de păr.

Eu mi-s tânără de ceva vreme și intenționez să mai rămân 🙂 .

FotoCredit: Foto Experience Ro

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create893

4 comentarii la „Eu mi-s tanara de ceva vreme si intentionez sa mai raman

  1. Esti tanara si frumoasa Cristina si asa o sa ramai, cel putin in inima ta.
    Chiar pari de 25.
    Eu am 43 si in capul meu am 28, oglinda poate sa zica ce vrea, ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa si ma pot bucura de ai mei.
    Daca imi spunea cineva ca o sa fiu mai mandra de corpul meu la 43( dupa 3 nasteri) decat de cel de la 28, nu as fi crezut si probabil as fi zis ceva in gluma.
    Mama mea are 69 si am intrebat-o cat are in capul ei.Mi-a zis ca 40.
    Concluzia:
    Ce bine e cand ne simtim bine cu noi, indiferent de varsta sau de cum aratam.
    Sanatate multa om frumos si elegant!

    1. Off, nu înțeleg de ce nu merge 🙁 Ai cautat e-mailul de confirmare în spam? Am și pop up de abonare dar dacă ai setat sa nu îți apară pop up, nu ai cum sa te abonezi asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu