Emma traieste prin mine si prin scrierile mele

Am realizat de curând. Am rămas o vreme pe gânduri și am zâmbind cu tot sufletul. 

Emma trăiește prin mine și prin scrierile mele.

Mi-a zis o prietenă acum câteva luni, că i-am dat Emmei contur și personalitate și existență. Că o cunoaște prin mine. Mi-a uns sufletul și aș fi îmbrățișat-o strâns dacă nu era în spatele unui telefon, la ea acasă. Mi-au rămas gravate pe suflet cuvintele ei.

Apoi, serile trecute, am mers cu David cu Uberul și s-a pus pe o discuție profundă cu șoferul. Domnul respectiv încerca să mă convingă să îi mai fac un frațior sau o surioară. Aceleași discuții deja obositoare pentru noi. David s-a întors către mine și m-a întrebat atât:
– Pot să îi spun?
– Sigur, iubire.

Atât.

Am înțeles amândoi. I-a povestit despre Emma. Apoi de filmul Coco. Șoferul, emoționat, dar stăpân pe el, s-a întors către David, la semafor și i-a spus zâmbind:
– Îți amintești, din film, că dacă pe pământ oamenii uitau de cei care au murit, scheleții dispăreau?
A continuat discuția o vreme.

Priveam pe geam, cum ningea, și pentru prima dată m-am gândit că eu asta fac. Am nevoie ca Emma să trăiască și simt că o face atât timp cât eu nu uit de ea. Nu că aș putea vreodată. Dar eu vă tot povestesc despre viața noastră în care nu am șters-o din vorbe doar pentru că moartea ei ne-a durut. Nu am șters-o nici din poze, sau suflet, sau gând.

I-am dat contur și personalitate. Și voi o cunoașteți prin mine.

Într-o seară, în supermarket, la cumpărat pâine, cartofi și alte necesare, David a găsit un clopoțel, l-a luat în mâini și mi-a spus:
– Mami, te rog eu, cumpără clopoțelul ăsta că e cu Emma.

Avem un glob nou și … cât de norocoasă sunt să fiu mama minunilor mele.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create872

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu