Dureros de greu

3Am  fost întrebată de câteva ori dacă e dificil să îl cresc pe David. De și mai multe ori am fost admirată pentru puterea și răbdarea de a fi doar noi trei. Se numește adaptare când n-ai oricum alte soluții. Da, poate că e greu uneori, dar dacă nu se nimerește să fiu întrebată fix atunci, cam uit. Nu sunt ipocrită să nu recunosc că am momente în care cedez, mă simt prea fără ajutor și îmi sun domnul să facă și imposibilul și să vină degrabă acasă. Alteori îmi duc odorul la culcare și plâng numai din atât, apoi îmi revin rapid și mă găsește domnul jucându-mă veselă cu David pe covor. E mecanismul meu de defulare și funcționează absolut tot timpul.

Dar nu ăsta mi se pare greu cel mai greu ci momentele în care mă simt fără control și fără soluții pentru suferința copilului meu. Mă sfâșie numai gândul că nu îl pot feri de boală și de catastrofe, că oricât m-aș lupta eu cu demonii reali și ireali va cunoaște dezamăgirea și durerea. Aș vrea să nu îl văd vreodată plângând din alte motive decât că nu poate strica telefonul meu și primi ultimul model de play station. Cum să îl feresc eu de răutatea lumii? Cum să îi explic că oricât de corect va fi nu înseamnă ca va primi același tratament? Și dacă se va îndrăgosti de cineva care nu va putea să îl iubească? Și dacă nu va mai ști apoi să trăiască? Poate că acum par prea departe, dar la un moment dat, vor fi toate prea aproape și cum să îl apăr de ele? Cum să fac să plângă doar zâmbind? Sigur că unele țin de cum va fi crescut să privească viața și să aleagă binele din ea. Altele cred că nu vor fi în controlul lui, cum nici în al meu. Asta e greu!

Nu să umblu ore în șir în brațe cu el, doar e fericit. Nu să stea în permanență lângă mine și când se joacă, doar îmi zâmbește la fiecare secundă. Nu să îl ridic când se lovește cu nasul de canapea, asta îi trece rapid după un șir de lacrimi Nu să îl alăptez de trei ori pe noapte, doar mă răsplătește cu mângâieri de fiecare dată. Nu să șterg zilnic pereții și pe el fiindcă se joacă cu mâncarea. Nu să ies rar în oraș pentru că n-am cu cine să îl las, și așa nici nu prea vreau să-l las. Nu să îmi fie dor de domnul meu fiindcă ne ține David captivi în poveștile lui, asta chiar trezește moliile din stomac și ne face să ni se pară romantic și ținutul de mână. Asta e ușor! Restul e greu! Atât de greu încât doare fizic.

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

7 comentarii la „Dureros de greu

  1. Nu va doresc sa vedeti cum e sa stai langa copilul tau cand sufera zi de zi pana in ziua in care renunta la viata. Asta e greu!

  2. Pana de curand aproape ca ma invinovateam pentru „rasfatul” pe care l-am aplicat fetitei mele de 8 luni. Stam 24/24 impreuna, abia daca petrec 15 minute curate cu sotul meu (si in timpul ala dorm cu capul pe mana lui :))). Dar acum ca am descoperit blogul tau minunat, ma linistesc sa vad ca nu exagerez si ca probabil asta inseamna sa fii mama. Putere multa iti doresc si sanatate!!!

  3. Ce frumoase sunteti voi tinere mamici ce va tineti puii aproape si ii puteti apara de rele. Dar timpul zboara si imi veti da dreptate ce greu va fi sa il protejati de departe, sa stiti exact ce ii doare si cel mai greu sa va doriti sa ii strangeti in brate, sa ii ocrotiți, sa le stergeti macar lacrimile. Bucurati-va si traiti din plin aceste vremuri ce nu se mai intorc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu