Două jocuri de energizare aflate în tabără

În tabără de aventură în natură, unde am fost vara aceasta, au jucat copiii, și noi cu ei, mai multe jocuri de energizare. Am notat aceste două jocuri de energizare, pe care nu le știam, și care ne-au și super distrat de la mic la mare.

Joc de energizare 1:

Mărimea grupului: minim 8 participanți

Vârsta potrivită: peste 5 ani

Materiale:

Descriere:

Participanții se așează în două rânduri paralele, față în față, în așa fel încât să se poată forma perechi. Fiecare pereche trebuie să execute împreună mișcarea pe care o spune formatorul. 

La început, formatorul explică fiecare mișcare care va fi asociată unui număr. Exemplu de mișcări: 1 = bați palmele cu partenerul, 2 = sari în sus, 3 = te rotești la 180 de grade. 

Formatorul spune rapid numerele, în ce ordine vrea el și perechile vor face mișcarea atribuită lor. Inevitabil cineva se va încurca și toți se vor amuza. Na, că fac și rime 🙂 .

Ce mai poți face este să pui întregul grup să inventeze o ultimă mișcare, numărul 4. Am fost al doilea grup unde s-a ales, instinctiv, ”îmbrățișarea”. Așa că, ne-am și îmbrățișat.

Joc de energizare 2:

Mărimea grupului: minim 8 participanți

Vârsta potrivită: peste 5 ani

Materiale:

Descriere:

Se pare că acest joc este cunoscut cu numele de ”apple, banana, orange”. Eu nu l-am mai jucat până acum. Toți participanții se așează în cerc, ținându-se de mâini.

Formatorul stă în afara cercului și strigă aleatorul fructele ”apple, banana, orange”, fiecare fruct însemnând o anumită mișcare:
–  „apple” = sari înainte o dată
– „banana” = sari înapoi o dată
– ”orange” = sari la dreapta

Și pentru a fi totul și mai distractiv, jucați și cu mișcările inversate, de data asta vor fi așa:
–  „apple” = sari înapoi o dată
– „banana” = sari înainte o dată
– ”orange” = sari la stânga

 

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 530

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.