Despre tabere de vara, provocari si regrete

Nu am fost niciodată în tabără, ca participant mă refer. Eu vin dintr-o familie săracă, financiar vorbind. Pentru noi, banii erau doar să ne asigure școala, hainele de două ori pe an și mâncarea de bază de pe masă. Când plecam într-o excursie, asta s-a întâmplat de fix 4 ori în toată copilăria mea, cotizau părinții, unchii și bunicii materni. Și ce fericire trăiam!

Apoi, adult fiind, am organizat tabere, multe. Nu e chiar fun, nu știu dacă știți. Să găsești locații decente la prețuri indecente, fiindcă eu lucrez într-o fundație, bugetul este mereu redus, dacă s-ar putea pe gratis directorul ar fi în extaz. Să găsești cea mai ieftină variantă de transport, pe principiul cu cât cheltuielile sunt mai mici cu atât în buget intră mai mulți copii sau tineri. Să le faci program pe zile, împărțit pe activități, dar și timp liber de interacțiune neghidată. Pe copii să îi păzești fiindcă sunt ca iezii scăpați din țarc. Pe tineri să îi supraveghezi pe la camera de gardă fiindcă nu își iau medicamentele la timp, chiar dacă au vârsta ta, și să te asiguri că nu consumă alcool, fiindcă repet, au vârsta ta.

Mă uit la tinerii cu care sunt în tabără și mă întreb cum ar fi fost să trăiesc și eu o singură dată asta. Mă uit la viața din ei, la lipsa de griji măcar pentru o săptămână, la prieteniile care se leagă între oameni aproape necunoscuți, la idile, la veselia lor, la prostiile pe care le fac pe ascuns sperând că nu te prinzi. Mă întreb cum ar fi fost să trăiesc și eu asta. Dar, ce nu trăiești la timp, uneori nu mai trăiești niciodată.

Eu învârt calculele, bugetul, activitățile, programul, reclamațiile, nemulțumirile și aprecierile lor. Mă doare spatele și mintea după astea 5 zile. Le privesc veselia, îi admir, le zâmbesc și îi invidiez. Din banca de organizator în care sunt plasată, se trăiește totul altfel. După ultima zi de tabără, pe mine mă așteaptă zecile de bonuri din portofel, să le adun, să le calculez, să le raportez și să o iau de la capăt. Pe ei îi așteapta viața fără responsabilitatea altor 36 de oameni. Și mai ales poveștile care rămân cu ei. Când am fost atunci în tabără și …

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

2 comentarii la „Despre tabere de vara, provocari si regrete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu