”Toată viața am auzit că s-au sacrificat pentru mine” … Când aud clienții spunându-mi asta, le simt și toată încărcătura și durerea din cuvintele lor. Pentru că ei au auzit de prea multe ori aceste cuvinte care au un mare impact asupra oricărui copil. Este un mod de viață în care crești îndepărtându-te de tine. Știu multe povești care arată cum sacrificiul părinților predă în fapt o lecție a neiubirii de sine.
Se întâmplă des ca părinții să fie foarte atenți la nevoile evidente ale copiilor lor. Îi hrănesc, îi îmbrăca, îi culcă, îi învață să vorbească, să își facă prieteni. Îi duc la școală și la multe alte activități. Nimic nu e rău în asta. Se întâmplă des și ca părinții să își dorească să le ofere copiilor tot ceea ce le-a lipsit lor așa că sunt dispuși să se sacrifice. Și totuși partea care păcălește este tocmai atunci când se sacrifică pentru ceilalți, pentru că nu se iubesc pe ei înșiși. Iar părinții sunt oglindă pentru copiii lor și îi învață tot ceea ce sunt și fac, nu doar ceea ce spun rațional pe gură.
Copiii văd că ei nu contează, că ei caută ca altora să le fie bine. Și învață și ei să facă asta.
Se sacrifică și ei. Și prima relație în raport cu care devin dispuși să se sacrifice este tocmai cea cu părintele. Pentru că, ”dacă ei s-au sacrificat, datoria mea este să compensez mereu ce le lipsește lor, să îi fac fericiți, să le umplu golul”. Cu lecția neiubirii vine de mână și lecția datoriei. Inconștientul are o putere incredibilă.
Și devine un sacrificiu al copilului fără nici un rezultat final. Un copil nu poate umple niciodată golul unui părinte oricât de mult l-ar iubi și și-ar dori asta. Nu stă în puterea lui. Golul părintelui este în el de multă vreme, din durerile lui și traumele lui. Tocmai de aceea este și dispus să se sacrifice, pentru că în iluzia lui crede că acest sacrificiu îi va aduce liniștea și fericirea de care are nevoie. Părintele rămâne cu sacrificiul și cu golul. Copilul rămâne cu încărcătura de a-i fi dator părintelui, cu vinovăția de a nu reuși să îi fie suficient și cu propriul lui gol pe care nu are cum să îl mai umple din moment ce a învățat să trăiască raportat la altul și nu la el însuși. Vedeți cum devine un cerc de nedesfăcut?
De multe ori părinții își pierd din vedere propriile vieți și își asumă viața copiilor ca fiind a lor. Ce se întâmplă concret este că ei își amputează părți esențiale din ei și asta îi face să fie mai puțin plini de vitalitate. Iar copiii au nevoie de părinți ”vii”, plini de dragoste pentru viață. Părinții se pot sacrifica și ultra strădui să fie părinți ”perfecți”, și știu că asta vine din iubire pentru copii, dar dacă nu există fericire în interiorul lor copiii vor simți asta.
Când părinții nu își trăiesc propriile vieți, riscă să se identifice prea mult cu copiii lor și să devină acaparatori. Iar copiii au nevoie să respire propria lor viață.
Adevărul dureros este că părinții pot oferi cu adevărat conexiunea emoțională de care un copil are nevoie abia atunci când sunt conectați la ei înșiși. Când trăiesc autentinc, deschis, și separați de copil, ca indivizi. Atunci când părinții se sacrifică pentru copii o fac din nevoia inconștientă de a fi utili pentru cineva, de a fugi de ei înșiși, de durerea din ei, de a umple golul din ei cu cineva. Și îi determină fie să se simtă în mod nesănătos depedenți, fie să devină ”rebeli” ca dorință de a se împotrivi acestei atitudini ultraprotective care îi face să se simtă închiși. Sacrificiul părinților devine o povară prea mare pentru copii.
Știu, mă veți întreba care este totuși soluția …
Unul dintre cele mai bune lucruri pe care poți să le faci pentru copilul tău este să faci ceva pentru tine. Să îți umpli rezervorul cu bine. Să îți urmărești propria viață pentru a-i da și lui exemplul și libertatea de a o urmări pe a lui. Să cauți ce spune acest gol al tău, ce nevoie ți-a rămas atât de mult neîmplinită. Când ai învățat că tu nu contezi? Ce te-a făcut să cauți în inimile altora ce nu găsești în a ta? Ce poți să faci este să cauți să te vindeci. Așa vei putea fi acolo deschis cu tot sufletul tău, să sprijini și să oferi spațiu copilului tău să crească și să se desprinde și să te poți bucura de asta.
Sursă poza: Karim Manjra @ Unsplash
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
