Despre prietenii de suflet

Am început prima facultate la Iași. Acolo am cunoscut-o pe Depra, Rimela, Ochișori, brăileanca mea, în funcție de situație. Un super om, uneori prea dificil pentru ce știam eu să gestionez atunci, dar sigur mereu veselă și încăpățânată să spună ultimul cuvânt și să aibă dreptate. Uneori chiar avea, alteori doar mă enerva groaznic de tare și știa, dar nu ceda. În primul an de facultate am dat-o afară din cameră spumegând, ne amintim și acum râzând „ieși afară pe ușa că dacă nu, te dau pe geam”. Stăteam la parter și aveam gratii. Nu știu cât timp nu mi-a vorbit, dar acum o face suficient de des și mai ales când trebuie.

O invidiam pentru asta dar nu cred că i-am spus vreodată!

Cu ea umblam pe dealurile Copoului toamna pentru a strânge struguri copți din curțile oamenilor. Știți cât de darnici sunt? Trebuia doar să le zici că îți e poftă. Ea discuta cu localnicii, mie îmi era rușine. Era curajoasă și încă e. O invidiam pentru asta dar nu cred că i-am spus vreodată. Vorbea dezinvolt cu oricine, se împrietenea ușor, spunea direct tot ce gândește. Eu menajam prea mult sentimentele celor din jur, ea avea mai întâi grijă de ale ei pentru a putea apoi să se ocupe de alții. Mi se părea încă de pe atunci o gândire matură. Am înțeles mai târziu de unde venea și i-am apreciat și mai mult puterea. Dar poveștile ei nu am dreptul să le zic eu aici.

Cu Depra mergeam la sfârșit de sesiune și mâncam împreună o pizza și beam o Silva neagră. Era tradiția noastră și o respectam de fiecare dată chiar dacă ne plângea portofelul vreo săptămână.

La capitolul punctualitate era zeu … not!

Tot cu ea, sora mea și alți prieteni ne colindam părinții de sărbători. Am făcut asta câțiva ani buni la rând, suficient încât să rotim casele de la an la an să ne vadă toți părinții și treji. Nu acceptam bani niciodată, doar de ale gurii și paharului. De la prima casă plecam amețiți, la ultima dumnezeu știe cum mai arătăm. Uneori ne urneam mai greu din loc, pentru că Depra la capitolul punctualitate era zeu. Dacă trebuia să ne vedem la 7:00 îi ziceam ora 6:30, venea la 7:15. Pun pariu că a pierdut de câteva ori trenul, nu ăla la care avea bilet, ci și pe următorul după. Uite, la replica asta o să îmi iau câteva vorbe că nu se poate abține. Aștept să mă sune!

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

14 comentarii la „Despre prietenii de suflet

  1. 1 la mana : “ieși afară pe ușa că dacă nu, te dau pe geam”. Stăteam la parter și aveam gratii. Nu știu cât timp nu mi-a vorbit, dar acum o face suficient de des și mai ales când trebuie….
    a doua zi am vorbit, dar am avut grija sa ti-o platesc cu orezul :))), pana acum nu mi-am dat seama dar se anuleaza una pe alta..nu?:)))))
    povestea noatra cu orezul; o puteti afla curand, pentru ca te provoc draga depra sa povestesti o reteta cu orez.. si cu isprava (mea) noastra cu orezul :))))

    2 la mana: iti raspund aici.. :))))) „Depra la capitolul punctualitate era zeu. Dacă trebuia să ne vedem la 7:00 îi ziceam ora 6:30, venea la 7:15. Pun pariu că a pierdut de câteva ori trenul, nu ăla la care avea bilet, ci și pe următorul după. Uite la replica asta o să îmi iau câteva vorbe că nu se poate abține. Îți aștept telefonul draga mea!” nu am pierdut trenul decat intr-o singura zi.. si ai dreptate au fost trenurile:)))) dar mi se iarta veneam din concediu .. si a fost palcut sa pierd trenurile alea, dupa ce un chipes a venit sa ma ia la 3 din aeroport.. cu un bilet pe care scria mare Rimela, chipes pe care nu-l mai vazusem de vreo 5 ani, de prin Iasi:)))

    3 la mana: „sigur mereu veselă și încăpățânată să spună ultimul cuvânt și să aibă dreptate” imi vreau un martisor din setul nostru.. al meu si al tau.. ca asa cum imparteam o bere si o pizza.. impartim si martisorul 😀

  2. Tare mult mi-a placut ce am citit si intr-o secunda mi-am amintit o serie intreaga de intamplari alaturi de Rimela.Prima care mi-a trecut prin minte fulgerator a fost cea a pestisorilor care au baut cam multa apa minerala in timp ce calatoreau cu trenul in compania Rimelei….Frumoase amintiri si …. cel mai bun orez ( apa, ceapa, orez si uneori multa sare).

    1. E ce povesti si cu pestii [Blanosul, Dumnezeu sa-l hodine in pace :)) ] ii stiau toti soferii de pe ruta Iasi Braila :)) caraseii mei erau si carasei calatori, nu doar aurii

  3. Nu stiu de ce prietena sa scriu. Am plecat de 5 ani din tara si din pacate nu am parasit doar familia ci si prietenii. Mi-am jurat ca o sa tin legatura cu ei, dar din pacate nu am reusit. Dar totusi imi amintesc de multe momente placute cu persoane diferite. Imi amintesc cum invatam pt examenul de anatomie. Colegii mei de facultate doreau sa mergem la partie, dar eu doream sa invat. Eram in sala de lectura si toti colegii intrau pe rand si ma invitau la partie. Am cedat tentatie si m-am dus la partie.
    Aveam seri de karaoke, seri de muzica live, petreceri , lucruri care iti raman in inima si merita povestite.

  4. Ce drăguț e articolul ăsta. Eu o cunosc pe Alina, prietena mea cea mai buna de 16 ani … wow … acum imi dau seama cat sunt de mulți. Am fost colege de bancă in clasa a 5 a. Am atat de multe amintiri incat nu pot alege una singură. Eram mereu împreună și făceam numai prostioare. Vara mergeam la bunicii ei la țară unde ne plăcea să ingrijim animalele. Acum e medic veterinar și o superbă mămica de gemeni și viitoarea nașa a băiețelului meu.

  5. Tot la facultate și tot la Iași am cunoscut-o și eu pe Ioana care mi-a fost colegă de cameră în cămin. Sincer nici nu prea mi-a plăcut de ea la început pentru că era foarte frumoasă și slabă, iar eu pitică și grasă :))) Dar s-a dovedit a fi o fată de nota 10 pe care te puteai baza mereu mai ales când vroiam să mă despart de un iubit și nu știam cum. Ea mi-a făcut cunoștință cu soțul meu și îi mulțumesc pentru asta. Din pacate acum ne vedem mai rar dar îmi amintesc cu mare plăcere de ea

  6. ce frumos articol….cata emotie emana…imi amintesc de prietena mea Ana cu care am impartasit si bune si rele,primele prostii,primele noastre paste carbonara pe care nici catelul nu le-a mancat…

  7. Hahaha, pai amintiri sunt multe. Sa nu mai povestesc despre toate petrecerile în pijamale sau despre vacanta în Olanda, unde efectiv ne-am luptat cu niște vaci.

    Importante sunt albumele pline cu poze și amintirile de care radem la fiecare întâlnire.

  8. Mi-ati amintit de buna mea prietena Miki…Eram in clasa a IX-a cand ne-am cunoscut si eram tare tantose ca luaseram admiterea la unul din cele mai bune licee din Braila. Ea era o fetita dragalasa, cu ochi frumosi de caprioara sprintara, o nazdravana pusa pe sotii ce copia temele la mate dupa mine si uneori chiar si la extemporale. Eu eram opusul ei, dar stiiti voi intotdeauna extremele se atrag…
    Imi amintesc cu nostalgie de zilele de lungi de toamna din practica agricola unde ne amuzam impreuna cu ceilalti colegi (dar si munceam pe branci, sa nu credeti ca era chiar usor), de zilele de primavara cand ne duceau pe aleile Gradinei Mari sa le maturam sau sa culegem flori de tei ( Ce parfum!). Eram tineri, frumosi si plini de viata, radeam de orice nimic si stiam clar ce vom face in viitor: luam treapta a II-a, dam la A.S.E.si vom deveni economiste. Din pacate Miki nu a luat treapta a II-a si cea mai buna prietena a mea a pornit pe un alt drum. Nu existau telefoane mobile, nici macar telefon fix nu aveam. Ne-am intalnit din ce in ce mai rar, am mai tinut legatura o perioada prin epistole, atunci cand ea a intrat la Facultatea de Petrol si Gaze din Petrosani.
    Si apoi… ne-am revazut intamplator, peste multi ani, atunci cand eu, sotul si baiatul meu de vreo 4 ani am fost intr-un concediu la Mamaia. Am intrat sa cumparam cate ceva de la un magazin alimentar si …surprise…vanzatoarea era Miki. Nu mai era fata pe care o stiam eu. Era trista, incercanata si imbatranita inainte de vreme. Ne-am imbratisat si m-au rascolit ochii ei de caprioara ranita: divortase, avea o fetita pe care o crestea singura si am inteles ca o necajea statutul ei… Si asta a fost tot… Nu ne-am schimbat numere de telefon si nici macar adresele… Pur si simplu ne-am privit ca si doua straine, desi candva ne impartasiseram atatea secrete si petrecuseram atatea clipe fericite, desi candva radeam cu gura pana la urechi de lucruri neinsemnate… Peste vreo cativa ani am aflat ca a fost doborata de cancer… Trist…Astazi mi-e dor de micuta si strulubatica mea Miki.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu