Depresia – acest balaur care iti ia toate simturile si te lasa gol

”Depresia” era un termen pe care îl cunoșteam de multă vreme. Trăisem ani de zile cu cineva mâncat de ea. O învățasem ca pe o noțiune tehnică în facultate. Când m-a răpit mi-am dat seama că, de fapt, nu știam nimic despre ea.

Depresia e un balaur care îți ia toate simțurile și te lasă gol.

Nimic nu te pregătește pentru depresie. Depresia nu e acea tristețe care te ajunge din când în când. E un gol care trăiește în permanență în tine și te scufundă când vrei să mai tragi o gură de aer. Ca o sinucidere lentă. Pentru că nu trăiești. Doar respiri.

„Opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea.” Andrew Solomon

Cine te îndeamnă să bei un pahar cu vin ca să îți treacă depresia, habar nu are ce e ea. Cine îți spune să te uiți la câte ai, ca să îți treacă depresia, habar nu are ce e ea. Cine te sfătuiește să fii optimist ca să îți aduci bine, habar nu are ce e ea.

Diagnosticul depresiei se pune dacă se identifică prezența a 2 simptome majore și 4 minore, pentru o perioadă de cel puțin 2 săptămâni consecutive:
  • tristețe profundă
  • pierderea plăcerii și a interesului pentru activități care înainte îți făceau plăcere
  • lipsă de poftă de mâncare sau apetit sever
  • pierderi semnificative în greutate sau creștere în greutate
  • incapacitate de a dormi sau somnolență excesivă
  • agitație psihomotorie sau întârziere
  • scăderea capacității de concentrare și de procesare a informațiilor
  • sentimente de lipsă de valoare sau vinovăție excesivă
  • gânduri recurente de moarte sau suicid

 

Și ce e cel mai dificil, balaurul ăsta stă invizibil în noi. Puțini aleg să vorbească, și mai puțini să ceară ajutor. E o boală care te face să te simți mai vinovat decât dacă ai avea vreo boală cu transmitere sexuală. Și veți vedea, că cei care vorbesc despre asta, sunt de cele mai multe ori cei care au ucis balaurul. Pentru că este mult mai confortabil să vorbești despre o boală după ce ai doborât-o. Nu mai există vinovăția excesivă că nu ești ca ceilalți. Că tu nu poți. Că tu nu simți. Că ție nu îți pasă de nimic. Eu l-am ucis. Nu știu dacă pentru totdeauna, dar sper. Pentru că atunci când te răpește pentru prima dată știi că balaurul poate reveni și mai târziu. Pentru că îl cunoști și îl recunoști. Și el te știe!

Emoțiile sunt miraculoase, dar îți dai seama de asta abia după ce le pierzi.

Îmi amintesc cât de bine a fost când am putut iar să simt supărări mărunte și plăceri la fel. Să zâmbesc real, nu doar pentru confortul celor din jur. Să mă enervez la fel și să îmi ocup mintea ciuntită cu dileme la fel: ce pantofi îmi stau mai bine în picior, câte kilograme arată cântarul, cum să îmi repar mașina zgâriată, cât de bine îmi stă părul și cum să îl conving pe David să mai dea din sutele de jucării. E un sentiment de viață care te inundă altfel când poți să simți, după ce nu ai mai simțim.

 

Depresia poate fi vizibilă sau invizibilă pentru ceilalți. Fiți atenți! Dacă lumina de viață din ochii voștri a dispărut de prea mult timp, dacă a dispărut din ochii celor pe care îi iubiți, fiți acolo și ajutați-i să caute ajutor. Depresia e un balaur parșiv și lipicios, dar nu de neînvins.

Porniți pe drumul către voi oricât de greu v-ar fi și oricât de prea departe de voi vă simțiți. Meritați!

***

Andrew Solomon explică foarte clar diferența dintre depresie, doliu și tristețe. Și vorbește din proprie experiență despre depresie, despre secretul acesta pe care îl ascundem și despre cât de adânc se cuibărește în noi și ne fură viața.

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

5 comentarii la „Depresia – acest balaur care iti ia toate simturile si te lasa gol

  1. Acum vreo 10 ani credeam ca depresia e fita, moft, lene, nu credeam ca este o boala, deci nu credeam ca oamenii se pot imbolnavi de asa ceva.
    Tot acum 10 ani s-au intamplat niste evenimente in viata mea care, cumulate, m-au facut sa-mi schimb categoric parerea despre depresie.
    Am trait-o pe pielea mea( in capul si sufletul meu mai bine zis).
    Nu am luat medicamentele prescrise de frica( Efectele secundare erau multe si marunte), dar am fost in terapie la psiholog( si despre ei aveam eu niste pareri…).
    A fost cel mai bun lucru pe care l-am facut in viata asta.
    La inceput nu am fost foarte incantata, intrebarile se repetau si ma intrebam in sinea mea daca doamna respectiva nu are Alzimer.
    Am realizat mai apoi ca deveneam din ce in ce mai constienta de starile mele, pe masura ce le auzeam clar din gura mea.
    Din fericire, starea mea s-a imbunatatit simtitor dupa discutiile si monologurile avutein terapie,dupa timpul petrecut cu familia si timpul petrecut cu mine.
    Sunt de acord cu tine Cristina, depresia poate fi un balaur interior invizibil, dar care poate fi trimis la culcare cu un tratament adecvat.
    Sanatate multa si curaj!

  2. Sper si eu sa pot învinge acel balaur nevăzut,care acum în prezent vrea sa ma acapareze. Nu a trecut decât o săptămână de cand am trecut printr-o experiență neplăcută, dureroasă și îngrozitoare, aceea a pierderii celei de-a doua sarcini la vârsta de 19 saptamani. Cu toate ca nu am avut nicio problemă pe toată perioada până atunci, pe data de 14 septembrie am nascut un fat care nu a avut nicio șansă la viață,logic, era foarte mic. Acum , până la elucidarea cauzelor, ma macină tot felul de intrebari fara raspuns, stări și trăiri, toate ca cele mentionate de tine mai sus. Incerc sa ma remontez de dragul băiețelului meu de acasa, însă e foarte greu, el își astepta surioara, iar eu am revenit din spital cu un suflet si un pantec gol, cu un psihic daramat,dar și cu o licarire de speranță ca poate în final totul va reveni la normal și voi mai gasi putere sa trec peste tot. Multumesc pentru articol și pentru speranța care totusi exista de a-mi regăsi viața!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.