De multe ori durerea nu vine din nesatisfacerea unei nevoi, vine din invalidare

De ce este atât de important să cunoaștem și să acceptăm nevoile copilului și să răspundem prompt semnalelor pe care le emite? Pentru că, în acest fel, copilul nostru dezvoltă un stil de atașament securizant. Un atașament care îi transmite incontinuu că este iubit și în siguranță chiar dacă părinții nu sunt lângă el.

Care sunt nevoile de bază?

Plecând de la Abraham Maslow și mulți alții după el, au existat o mulțime de clasificări ale nevoilor de bază, Eu mă opresc la pediatrul T.B. Brazelton și psihiatrul de copii S.I. Greenspan, care vorbesc despre 7 nevoi esențiale ale copiilor:

  1. Nevoia de relații de îngrijire permanentă.
  2. Nevoia de protecție fizică, siguranță și ordine.
  3. Nevoia de experiențe adaptate diferențelor individuale.
  4. Nevoia de experiențe adecvate din punctul de vedere al dezvoltării.
  5. Nevoia de stabilire a limitelor, de structură și de așteptări.
  6. Nevoia de comunități stabile și suportive și de continuitate culturală.
  7. Protejarea viitorului.
Oricât de mult am vrea, nu întotdeauna putem să satisfacem nevoile copilul nostru.

Oricât de mult am înțelege nevoile copilului și oricât am face și imposibilul să i le satisfacem, tot vor fi situația când nu vom reuși. Nu vorbesc aici despre abuz, neglijare, manipulare, pedepse sau alte astfel de acțiuni negative. 

 

Vorbesc aici și acum, pentru părinții care pratică o educație pozitivă, care sunt foarte atenți la copilul lor, care sunt acolo pentru ei și fizic și emoțional. Pentru că, oricât de mult am vrea, nu întotdeauna putem să satisfacem nevoile copilul nostru.

 

Și vă dau un exemplu foarte simplu. Să spunem că ești însărcinată cu al doilea copil, timp în care primul are 3 ani și se declanșează travaliul. Copilul plânge că nu vrea să pleci la spital. Poate că este speriat și obișnuit să stea mereu cu tine și are nevoie să stai acolo. Poți să stai? Sper că răspunsul este ”Nu”.

Ce e de făcut când nu putem să satisfacem nevoile copilului?

Să îi recunoaștem nevoia și să îi validăm reacțiile. Când nevoia este recunoscută, copilul se simte înțeles. Eu îi mai spun ”normalizarea trăirilor”. Asta fără critici și etichetări, evident. Mesajul de bază: ”Este normal ceea ce simți. Și eu am simțit asta când …”. 

Vă încurajez să îi povestiți copilului despre voi, ce ați trăit voi la vârsta lui și mai ales ce ați simțit. Suntem reperul lor, modelul lor.  Iar validarea și normalizarea trăirilor pe care le are îl vor ajuta să accepte propriile emoții si pe el, cu totul, așa cum este. 

De foarte multe ori durerea nu vine din nesatisfacerea unei nevoi, vine din invalidare. 

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create895

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu