De ce se poarta copilul ca un bebelus?

David se preface uneori că este bebeluș. Și asta nu mă sperie. Stă în pat și gângurește și scoate sunete ca și cum ar vrea să vorbească, dar nu știe. Imită apoi și plânsul. Iar eu mă așez lângă el și îl alint intrând în jocul lui ”Bebelușul meu scump, hai aici să te țin în brațe”. Îl iau ca pe un bebeluș la piept cu picioarele toate dincolo de trunchiul meu, că e lungan mândrul. Îl mângâi, el gângurește și eu îi vorbesc. Îl pup pe toată fața și pe gât până râde și eu îi spun de fiecare dată ”David, râsul tău este cel mai frumos sunet de pe Pământ”. Dar am fost întrebată de părinți speriați, ”De ce se poarta copilul ca un bebelus?”.

 

Când David face ca un bebeluș, pentru mine e un semn că e timpul pentru un joc de regresie. Uneori după joacă discutăm și îmi spune cum ar vrea el să stea iar cu mine toată ziua, să îi dau țâțică, să nu plec la birou, să ne jucăm pe covor în sufragerie. E modul lui de a se întoarce într-o vreme când existam doar noi doi. Pentru unii copii, de exemplu cei ai căror părinți au divorțat, sau cei care suferit pierderi sau traume, este o formă de a se întoarce într-o vreme în care viața era așezată mai potrivit pentru ei. Și e modul de a-și încărca rezervorul cu iubire, atenție și siguranță.

De fapt, David mă invită să mă joc cu el într-un mod care îl ajută să își proceseze emoțiile.

Jocurile de regresie sunt acele jocuri prin care copilul se comportă ca un copil mai mic decât vârsta pe care o are. Aceste jocuri sunt foarte utile pentru conectare, dar și pentru a procesa emoțiile dureroase ale copilului. Și chiar și ale adultului.

 

Încercați să nu analizați sau să interpretați jocul lui, fix atunci când se joacă. Puteți să discutați despre emoții mai târziu, după ce le-a procesat. Eu îi spun după ”Îți este uneori dor să fii bebeluș, să stăm mai mult timp împreună?”, ”Și mie îmi este dor să fiu în concediu de creștere copil, când stăteam cu tine tot timpul, și mergeam multe ore în parc, la plimbare”. ”Îmi place foarte mult și acum când ești mare, și putem să vorbim. Să ne jucăm cu Lego și fotbal. Să îmi povestești despre aventurile tale de la grădiniță”. Îi validez nevoia și îl aduc în realitate, asigurându-l că este bine să fii mare, că fiecare etapă a vieții are părțile ei foarte frumoase.

Râsul care urmează după un astfel de joc de regresie este un bun semn că suntem pe drumul cel bun, că se simte în siguranță să își descarce tensiunile.

Dar chiar și dacă nu se ajunge la râs, jocurile sunt vindecătoare. Copilul are siguranța de a exprima ce simte. Și le este mai ușor să o facă sub formă de joc. Veți observa că cel mai adesea aceste inițiative pentru jocurile de regresie apar la copiii cu vârsta între 3 și 6 ani și predominant la cei care au frați mai mici, cărora ar cam vrea să le ia locul. Uneori inițiază jocuri de regresie și când sunt mai mari.

 

Pentru părinți sunt uneori motiv de îngrijorare. Încercați să le priviți altfel și să intrați în jocul lor. Veți vedea că pe măsură ce puteți să îi sprijiniți să își identifice emoțiile, să le accepte, să le proceseze, se vor rări și jocurile. La fel cum puteți să observați că ele apar predominant atunci când există situații tensionate pentru copil sau când parcurg o anumită etapă în dezvoltare. Se întorc simbolic la perioada de bebelușie pentru a-și lua sentimentul de iubire și de siguranță de care au nevoie.

 

Acceptați-le jocul! Luați-i în brațe ca pe bebeluși. Imitați că le dați lapte cu biberonul sau la sân. Înveliți-i în păturica lor de când erau mici. Dați-le plușul cu care dormeau când erau bebeluși. Orice îi ajută să se întoarcă în timp. Spuneți-le cât de mult îi iubiți, când de minunați, și isteți, și frumoși sunt.

FotoCredit: Foto Experience Ro

Acceptați-le jocul, cu iubire! Atât! Nu e nimic în neregulă cu asta! Nu se vor transforma în bebeluși. Vă garantez!

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și urmez un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create509

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu