De ce mor copiii si de ce exista copii care traiesc in atat de multa suferinta?

Ne-am așezat la masă. Un restaurant frumos unde ni s-a promis cea mai bună saramura de crap proaspăt. Nu am fost mințiți. S-au ridicat pe rând colegii mei să se spele civilizat pe mâini și am rămas cu el. Un preot. Mult mai mult decât un preot. N-am vrut să fiu nepoliticoasa și să îl las singur. Și am vrut să rămân singură cu el.

Ne cunoșteam de câteva ore. Eram în vizită prin țară la asociația pe care el a înființat-o și pe care o conduce cu extrem de multă pasiune. Un OM. Printre altele preot. Eu nu sunt prietenă cu preoții după moartea Emmei.

Mă uitam la el. Îmi povestise despre unul dintre băieții lui. 17 ani de crize de epilepsie și multe momente în care a crezut că va muri în brațele lui. Trăiește azi! Mă uitam la el și mă măcina obsesiv o singură întrebare. Eram doar eu cu el. L-am privit în ochi ținându-mi cu greu lacrimile în mine.

– Trebuie să vă fie tare greu când băiatul vă spune “Tată oprește crizele, te rog!”. Îmi pare rău că trăiți asta! De ce? Dumneavoastră sunteți preot. Trăiți aproape de Dumnezeu. Spuneți-mi și mie de ce? De ce lasă copii să moară înainte să trăiască și de ce îi lasă pe pământ să trăiască așa? Fetița a mea a trăit doar 20 de zile. Am nevoie de un răspuns și nici măcar nu am avut pe cine să întreb. De ce?

– Îmi pare rău pentru ce ați trăit. Eu cred că se întâmplă așa pentru că atât e drumul lor aici. Atât au avut de trăit. Oricât de puțin ar fi! Asta e viața lor. Mi-a răspuns el cu privirea blândă și vocea tremurând.

– Dar noi rămânem aici! Goi!

– Da! Și ducem durerea asta după noi în toată viața noastră. Asta e viața noastră. Ne întărește și ne îndreaptă către oameni, să facem pentru ei ce nu am primit noi. Iar viața copiilor care pleacă la Dumnezeu este lângă El. Are nevoie de îngeri. Și copiii aceștia, cei care pleacă și cei care rămân cu suferințe sunt îngeri. Ați văzut fetița aceea cu deficiențe care zâmbea? Pe oameni îi sperie zâmbetul ei. Ea este îngerul lui Dumnezeu.

– N-am cerut să fiu mai puternică, dar înțeleg ce spuneți. Și totuși eu sunt îndreaptă către oameni de la 13 ani. De ce? Și eu am nevoie de îngerul meu. Iar golul ăsta cu care trebuie să trăiesc toată viața…

Cu greu am ținut lacrimile în mine.

La plecare i-am strâns mâna și i-am mulțumit. Cineva mi-a dat un răspuns. Măcar un fel de răspuns. Iar el este un OM cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Din durerea lui face bucurie pentru alții, copii săraci și copii cu deficiențe grave. Toți în aceeași școală.

Doamne, mai ține trimiși din ăștia pe pământ! Avem nevoie de ei! Și nu ne mai lua copiii! Lași inimi goale după plecarea lor.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create872

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu