De ce copiii nu fac ce îi rugăm de prima dată când le spunem? Și ce putem face?

Am primit de multe ori această întrebare: ”De ce trebuie să îi spun de ciunșpe ori ceva ca el să răspundă, sau să facă ce îl rog?”. Altă dată v-am scris și eu despre pățaniile mele cu David, când mi se usca gura de la atâta rugat și el avea alte treburi de învârtit așa că, mă ignora cu o grație fantastică. Care sunt motivele copiilor și ce am putea face noi, părinții?

Pentru ei este mult mai important ce fac ei atunci, față de ce anume le cerem noi.

În exemplul cu David din articolul trecut când eu mă grăbeam să ajungem cât de cât la timp la întâlnire, el se grăbea să se joace cu motocicleta pe care o primise cu o seară înainte și de care pare-se că nu se săturase încă. Da, de multe ori ei au ceva mai important de făcut pentru ei, fie că învârt ceva nou, fie că bat mingea de fotbal sau doar se joacă un meci pe Xbox. Și e de la sine de înțeles că nu va fi altceva mai important pentru ei atunci. Chiar dacă întârziem la o întâlnire sau se răcește mâncarea din farfurie sau apa din cadă. Nu au aceleași priorități ca și noi și este perfect în regulă. 

Ce ajută?
Conectarea prin contact fizic, privitul în ochi și coborârea la nivelul lor pentru a ne percepe ca pe un egal. Ajută explicațiile oferite cu fermitatea, dar fără a țipa. Și negocierea unei perioade de timp pentru a trece de la activitatea lor, la cerințele noastră. ”Te mai poți juca 10 minute și apoi vom pleca. Este în regulă? Ai nevoie de 10 minute sau 15 minute?”.

▪ Cortexul prefrontal este încă în dezvoltare, iar el este responsabil cu autoreglarea și autocontrolul.

Ce se întâmplă de fapt când noi îi rugăm să oprească joacă pentru a merge la somn pentru că regula spune că la ora 22:00 ne punem în pat? Ei trebuie să aleagă să renunțe la ce vor ei, pentru ce vrem noi. Când relația cu noi este mai importantă față de ce fac fix atunci, ne vor asculta. De fiecare dată când au capacitatea de a alege singuri raportarea aceasta, își consolidează căile neuronale ale creierului care crează autodisciplina. Autodisciplina este atunci când aleg pentru că așa simt ei, nu pentru că am țipat și i-am amenințat cu ceva. Când țipăm și îi amenințăm, ei aleg să facă ce le cerem, din frică. Este o mare diferență.

Ce ajută?

Să avem reguli și limite clare pe care le respectăm cu consecvență. Să răspundem cu empatie și răbdare momentelor în care aleg că este mai important ce fac ei, fix atunci.

▪ Uneori copiii ignoră pentru că noi i-am învățat să răspundă abia după ce am țipat sau i-am amenințat.

Copiii sunt deștepți, ei știu că pot câștiga mai mult timp pentru ei dacă ne ignoră. Și uneori noi îi învățăm indirect că vorbim serios abia când ridicăm tonul. Aceea devine frecvența pe care o percep.

Ce ajută?

Să fim blânzi cu ei și cu noi. Eu folosesc tehnici de respirație pentru a mă calma atunci când simt că mai am puțin și îmi vor ieși flăcări pe nas.

▪ Se simt deconectați de noi și asta le îngreunează capacitate de a ne asculta.

Ei se deconectează când stau multe ore departe de noi, când trecem prin momente încărcate emoțional sau când trec prin situații care le activează emoțiile dureroase și nu știu ce să facă cu asta.

Ce ajută?
Să ne reconectăm cu ei prin atenție, empatie și joc. Vă recomand câteva jocuri de inversare a puterii și 5 jocuri de conectare pentru copii energici. Copiii mici înțeleg mult mai repede și ușor dacă le vorbim în limbajul lor, limbajul jocului. Să discutăm cu ei despre ce simțin noi și despre ce simt ei.

▪ Sunt OAMENI și stă în natura oamenilor să se împotrivească controlului, să spună ”Nu”, să facă ce le produce plăcere.

Este important să aibă încredere în noi, să știe că atunci când le spunem ”Nu” avem un motiv întemeiat. La fel și atunci când îi rugăm ceva, chiar și de ciunșpe ori. Să știe că îi iubim și când ne ascultă și când ne ignoră. Să știe că avem datoria de a-i proteja și de a-i învăța despre viață. Toți ne dorim să creștem copii care au autodisciplină și își asumă responsabilitatea pentru faptele lor și noi suntem primul exemplu pe care îl vor urma. 

Ce ajută?
Să evităm luptele pentru putere și pentru asta avem nevoie de reguli și de rutină. Asta ne va ajuta și să nu intrăm în pielea personajului cel rău care îi spune mereu ce să facă. ”Regula este să ne spălăm pe mâini imediat ce intrăm în casă”. Și mă spăl și eu cu el. ”Regula este că putem mânca înghețată după ce mâncăm mâncare”. Eu nu mănânc înghețată 🙂 . ”Este ora 22:00 este timpul să ne așezăm în pat”. Toată lumea face asta. ”Dacă ne grăbim vom avea mai mult timp să stăm cu prietenii noștri” etc. Ați prins ideea, da?

 

 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create861

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu