De ce citesc cărți de autocunoaștere și de ce merg la terapie, deși doare uneori

Urăsc cărțile tale” Îmi spune cu toată sinceritatea de care poate da dovadă.  

Stau și mă gândesc dacă ceea ce fac e normal, dacă e o consecință a cine știe ce biberon care avea laptele rece și dacă e cazul să mă schimb … chestiile astea sunt mișto când îi analizezi pe alții, dar pe pielea ta e cam nasol….🙄„. Exact așa mi-a scris. Nu am schimbat nimic, doar câteva diacritice. 

 

E nasol, dar eu am preferat să fie nasol o vreme. Să stau pe întuneric dacă e nevoie, dacă știu că dincolo e lumină de Rai. Să analizez, să doară, să mă lupt cu mine cea de azi, de ieri, de nicăieri. Să vindec și apoi să mă simt eliberată. Ce altă opțiune mai aveam? Să neg, să mă doare, dar să nu știu ce și să nu se oprească niciodată. În timp ce mă mințeam  pe mine însămi. Și pe mine am jurat că nu mă mai mint.

Eu chiar cred în vindecare și eliberare. Poate nu azi, nu mâine, dar câte puțin în fiecare zi.

Și cred foarte mult în terapie. Nu poți schimba ce ai trăit, dar poți modifica ce a rezultat în tine din asta. Poți înțelege și poți face pace cu asta. Altfel vei rămâne să te lupți cu tine însuți până la sfârșitul vieții și mai apăsător, vei continua să repeți aceleași tipare dureroase până la sfârșitul vieții. 

 

Da, îți trebuie mult curaj pentru asta. Mai mult decât pentru săritul din avion. Acolo mori repede, aici te doare lent 🙂 .  Acolo aterizezi pe pământ, aici aterizezi în tine.

 

Adevărul dinăuntrul tău te face mai atent la nevoile reale ale tale și mai realist în ce poți satisface tu și unde ai nevoie de alții. Ce ține de tine însuți, ce ține de partener, ce ține de altcineva. Altcineva fiind întotdeauna mama și tata și legăturile primare cu ei, asta ca să vă spun un secret 🙂 .

Și eu prefer să aflu. Pentru că îmi doresc mai mult decât oricând să mă descopăr pe mine și să îmi ofer ce am real nevoie. 

Și mai e o perspectivă pe care o văd din ce în ce mai clar în ultimii ani, cu toate cărțile astea profunde și cu toată terapia. E nedrept și total fără folos să le „cer” celor din jurul meu să satisfacă nevoi care nu au de fapt legătură cu ei, pentru că sunt nevoi mult mai profunde și mai vechi care au legătură cu părinții, sau să panseze cicatrici de traume vechi. Odată ce mergi pe drumul ăsta, al terapiei și al înțelegerii tale interne, expusă extern în toate relațiile pe care le creezi, ai marea șansă să regăsești ceea ce cauți de fapt, relațiile ”reale” pe care i-ai pierdut sub diferite forme. Uneori chiar pe tine însuți.

Nici orbii nu știu cât de frumos e curcubeul chiar dacă el apare musai numai după ploaie. 

Să rămâi în locul ăsta umbrit al necunoașterii de sine te ține într-un confort, dar și în nefericire, nefericirea pe care o recunoști, dar nu știi să o numești. Nu îți ajunge nimic, chiar dacă ai „de toate”. Nu te ai pe tine. Nu te mulțumește nimeni, oricât ar încerca. Nu te mulțumești tu cu tine însuți. Nu simți iubirea, chiar dacă ai oameni care te iubesc. Nu te iubești tu pe tine. Nu ai liniște, deși pare că ar trebui. Nu ai liniștea in tine.

 

Și împărți nefericire, nu pentru că vrei, ci pentru că „ceri” oamenilor să îți ofere ce nu poți să îți dai tu. Nu îți va ajunge, până nu vei fi tu suficient pentru tine!

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create887

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu