De-ale gradinitei

La  începutul săptămânii trecute, în timpul deja cunoscutului ritual de a convinge copilul să coboare din pat pentru a merge la grădiniță, am găsit o metodă neconvențională 🙂 :
– David, hai să mergem, este târziu și vom întârzia la serviciu, și eu și tati.
– Nu veau a niță.
– De ce iubire, nu vrei la grădiniță? Eu știam că îți place acolo.
– Îmi pace un pic.
– Ce îți place?
– Copiii, Nisina (bucătăreasa), Andeea și Sivia (educatoarele).
– Mie îmi pare că îți place mult. Și, de fapt, ce nu îți place?
– Eu veau să plâng acolo, mami.
– Iubire, poți să plângi, ai voie să plângi oriunde, oricând, de fiecare dată când simți nevoia. Vrei să le spun eu Andreei și Silviei să te lase să plângi?

A coborât rapid din pat și am plecat la grădinița, unde i-am spus educatoarei, de față cu David, că el vrea să plângă și este în regulă, poate să îl lase. Le-am mai spus asta, dar nu îmi amintesc să o fi făcut de față cu el. S-a dus la Andreea în brațe, s-a uitat la mine și a imitat un plâns, cu zâmbetul pe buze.

În mod real David nu a plans deloc acolo, nu în ziua respectivă 🙂 . După serviciu, când am ajuns cu el acasă, ne-am așezat la joacă pe covor si i-am zis, așa grav, cu mâinile în șold și zâmbind:
– Auzi? Tu ai plâns la grădiniță azi?
– Nuuu (râzând). Am gumit cu tine, mami. David e gumeț.
– Vaiiiiii… El râdea și mai tare. Și mâine plângi?
– Eiii… Da, pâng.
– Sigur? Sigur?
– Nu… Da.. Iar mult râs.

de-ale-gradinitei1

Asta se numește să îi satisfaci imaginar o nevoie. Sigur că prefer practic să se descarce dar în contextul ăsta a funcționat așa pentru că David este un copil interiozat în raport cu persoane cu care nu se simte încă în largul lui, motiv pentru care el nu plânge la grădiniță, chiar dacă, poate ar vrea. Presupun că nici foarte încurajați să se descarce nu sunt acolo, o educatoare și 20 de copii mici, cred și eu că n-ar fi simplu să le zică “plângeți dragilor, plângeți” 🙂 .

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create895

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu