David si cat de simplu a renuntat la suzeta

Nu cu mult timp în urmă, vă povesteam despre David și relația lui cu suzeta și faptul că nu sunt încântată de prezența ei, dar am acceptat situația până când ne mai adunăm puțin mințile. Acum, după 3 luni, revin aici să vă detaliez cum am reușit să o ”dăm la bebelușii pești”. Da, ați citit bine, am scris ”bebelușii pești”. Nu susțin că metoda aceasta poate ajuta pe oricine. Sincer, nici la noi nu am fost sigură că va funcționa și nici nu vreau să credeți că vă recomand să mințiți copiii chiar dacă eu am făcut-o puțin. Na’, am profitat de situația care părea să ne ajute să o scoatem pe suzi din viața noastră 🙂 .

Cum a început totul? În urmă cu o lună am fost în vizită la bunici, bunici, evident, terorizați de suzeta lui David, că doar este băiat mare, nu ? Și așa a aflat cum unchiul Florin, pe care îl iubește mult, când avea vârsta lui, a fost la mare și a aruncat suzeta la pești. De aici am făcut o întreagă poveste cu ”bebelușii pești” pe care Florin i-a ajutat când le-a dat suzeta și l-am întrebat dacă ar vrea și el să facă la fel. A răspuns ”Da”. Bun! Timp de 3-4 săptămâni a urmat acomodarea cu ideea, asta presupunând că povestea tuturor cum vom merge la mare să arunce suzeta la pești, stând pe un pod. În plus am început să o mai scoatem din folosință, adică i-am spus clar că o poate ține doar în mașină și la somn. Ne-a ajutat mult și personalul de la creșă și faptul că a schimbat grupa și era cu copii mai mari, fără să mai vadă bebeluși cu suzete. Doamnele de acolo l-au convins să nu o folosească deloc, nici măcar la somn, deja un mare progres din punctul meu de vedere.

Cu câteva zile înainte să plecam la mare spunea din când în când că o să plângă puțin, sau că nu vrea să o dea, sau că nu vrea să plecăm, de aici și scepticismul nostru că vom reuși. Am hotărât împreună că o poate folosi cât stăm la mare și apoi, în ultima zi, luni, mergem să căutăm un ”bebeluș pește”. Bineînțeles că a stat aproape numai cu ea în gură timp de 3 zile, mai puțin pe plajă. Asta îmi amintea de mine, în tinerețe, când îmi propuneam să țin cure de slăbire și cu 2 zile înainte, mâncam tot ce prindeam 🙂 .

David si cat de simplu a renuntat la suzeta

 David – 2 ani și jumătate

Luni, ne-am dus pe faleza din Constanța, ne-am oprit lângă Cazino, m-am aplecat la înălțimea lui și i-am șoptit ”David, azi este luni, a venit momentul să aruncăm suzeta la bebelușii pești, să îi facem fericiți”. A scos suzeta din gură, mi-a întins-o și mi-a spus să o arunc eu. Am aruncat-o … cu inima strânsă, plină de vinovăție. M-am întors către el. A ridicat un deget în sus și a zis:
– Mami, acu pâng un pic.
– Este în regulă iubire, poți să plângi cât vrei tu.

S-a smiorcăit puțin, nici nu știu dacă a căzut o lacrimă și apoi a început să alerge vesel pe treptele cazinoului. Ne-am oprit la o terasă, am mâncat înghețată, am mai povestit despre pești, mare și suzi.

După ce am urcat în mașină a început să plângă real. Am tot povestit, l-am mângâiat, am oprit și l-am luat în brațe și i-am explicat iar și iar că suzeta este pentru bebeluși, iar el a crescut și are acum multe mașini, moment în care el a zis printre lacrimi ”pace mașini Lego” … și atunci, brusc, mi-a trecut prin minte ideea salvatoare, pentru noi. I-am explicat că dacă vrea, putem merge să își cumpere o mașină Lego, orice dorește el, fiindcă este mare acum și copiii mari au mașini, că doar așa spusesem mai devreme. S-a liniștit. I-am cumpărat ce a vrut. Tot restul zilei am stat împreună, jucându-ne cu mașinile Lego, povestind despre suzi atunci când, zâmbind ca un ștrengar, întreba el de ea, râzând toți trei când i-a spus lui ta-su să se ducă la Bebe Tei să cumpere suzi. Sincer, noi, părinții, cam așteptam, în sinea noastră, ca la un moment dat să înceapă potopul, mai ales la somn. Nu a fost potop, deloc.

Când ne-am pus în pat la culcare, s-a uitat la tati și i-a spus:
– Tati, tine cheamă suzi.
– Bine, pe mine mă cheamă suzi. Dar pe mami cum o cheamă?
– Mami cheamă apă.
– Și pe tine, David cum te cheamă?
– David cheamă apte.

Zeci de minute în șir ne-am distrat stând toți trei în pat și strigând unul după altul ”suzi, apă și lapte” punând diverse alte elemente, până am ajuns la varianta finală ”suzi cu capac, apă cu lămâie și lapte cu cacao” 🙂 . Don’t ask me why!

Asta a fost tot. De a doua zi a mers la grădi, fără suzi, nici măcar nu a mai întrebat de ea, deloc. A trecut deja o săptămână. Nu, nu am crezut că va fi atât de ușor. Nu eram pregătită să fie atât de ușor și pentru a nu mai știu câta oară, David îmi demonstrează cât sunt de isteți, receptivi și surprinzători copiii.


Repet, nu vă pot promite că metoda asta funcționează pentru oricine, de fapt sunt chiar sigură că nu funcționează pentru oricine, dar pot să vă spun ce am luat noi în calcul înainte de a găsi povestea salvatoare, detalii care cred că ajută foarte mult:

  1. Am înțeles că suzeta este pentru un copil o metodă de calmare, refugiul lui și este important ca într-o mare parte renunțarea să vină de la el, să fie de acord să ”o dăm, aruncăm, tăiem etc”.

  2. Tocmai pentru că este o metodă de liniștire am căutat momentul în care, cel puțin aparent, nu trecea prin perioade grele (pierderea Emmei, înscrierea la creșă, schimbarea grupei, îmboldăvire, apariția măselelor etc).

  3. Și am așteptat perioada în care nu mai era prea înconjurat de bebeluși cu suzete care să îi facă poftă (David timp de 3 luni a fost la grupa mică de creșă unde erau mulți bebeluși cu suzete).

  4. Pentru mine a fost important să fie dorința lui să o ofere, nu am cerut și entuziasm, dar îmi doream să înțeleagă că este o trecere, așa cum a renunțat la scutece și folosește olița, așa cum a renunțat la sân, așa cum a învățat să meargă etc. De altfel am încercat să îl conving și în urmă cu 2-3 luni când a rupt 2 suzete cu dinții dar nu a fost deloc de acord și analizând situația am hotărât să mai așteptăm. Apropo de conștientizarea trecerii de la un stadiu la altul, până să renunțe la suzi spunea despre el că este bebeluș, acum își spune ”băiețel mic”.

  5. I-am oferit timp să se obișnuiască cu ideea că va renunța la ea și am căutat o poveste care să prindă la el (de exemplu am încercat să o dăm și cățelului de la bunici, dar nu a fost de acord).

  6. Nu l-am presat să renunțe, nu l-am amenințat, nu l-am pedepsit, nu am intenționat să îi ofer recompense chiar dacă, da, i-am cumpărat o mașină Lego 🙂 .

  7. I-am explicat de multe ori, că bebelușii folosesc suzeta, el a crescut, el poate alerga, se poate juca, știe să vorbească, să cânte, să danseze, are multe jucării, este mai mare acum etc.

  8. M-am folosit de oamenii dragi lui pentru a-l susține. Concret, David le povestea de cum va arunca suzeta, ei erau învățați (de mine) să li se pără o idee extraordinară care va face un bebeluș pește foarte fericit 🙂 .

  9. Am acceptat nevoia lui de a plânge după suzetă, chiar dacă a fost de acord să o dăm … a plâns infinit mai puțin în comparație cu așteptările noastre.

  10. De fiecare dată când întreba de suzi, îi spuneam ”Iubirea mea, suzi este acum la bebelușii pești. Eu sunt aici. Te ascult. Dacă vrei poți sta în brațele mele sau putem să ne jucăm. Cum dorești tu.”. A întrebat foarte rar, doar în prima zi.

  11. I-am satisfăcut imaginar nevoia de revenire a suzetei, manifestată la el prin înlocuirea cu o mașină Lego și prin denumirea lui tati, ”suzi”, pentru câteva zeci de minute.

  12. Nu am apelat la metode pe care le-am considerat cumva dureroase, cum ar fi să îi dau suzeta cu ceva piperat sau cu un gust rău, sau să o fac dispărută brusc, chiar dacă, recunosc, uneori atât ce mă enerva că o cerea des, încât îmi venea să fac orice să scap de ea. Cred că mă presau propriile prejudecați, v-am mai spus că nu îmi plăceau copiii mărișori cu suzetă. Dar da, era problema mea, nu a lui.

Acum când recitesc ce am scris mi se pare că am avut un adevărat proiect în desfășurare 🙂 . Succes vă doresc! Dacă aveți și alte propuneri, idei, sugestii le aștept în comentarii, poate vor fi de folos și altora.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

2 comentarii la „David si cat de simplu a renuntat la suzeta

  1. Si noi am scapat foarte usor de suzi, desi ne asteptam la ceva foarte greu. Al nostru baiat la 2 an si 5 luni a racit foarte urat – intrarea in colectivitate, si a renuntat la suzi de pe o zi pe alta intrucat nu o mai putea tine in gurita avand nasucul foarte tare infundat. De atunci a fost gata! Fara suzi, nu a cerut-o de la fratiorul mai mic, iar dupa cateva zile cand a fost marait si i-am oferit-o a refuzat-o categoric.
    Ei au momentul lor si stiu mai bine ca noi de ce si cum au nevoie 🙂

  2. Frumoasa povestea voastră de renuntare la suzeta.

    A mea nu e asa simpatica, dar a funcționat: Tot asa, am așteptat un moment liniștit si fără schimbări majore in viața noastră, si apoi i-am facut o găurica mică in suzeta. O lua si nu ii mai plăcea ca trăgea aer, asa ca o lasa jos. A mai luat-o de 2-3 ori si a aruncat-o cât colo…. Apoi se uita la ea si nu o mai lua deloc. Am lăsat-o prin preajma, pana a devenit ne-interesantă.

    Si gata, am scăpat 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu