Cum tu … cum eu … cum noi

Cum stai tu așa ghemotoc în brațele mele și mă faci să uit de orice durere, fie ea mică sau nu chiar. Și mă întreb cum am putut trăi fără tine până acum și cum voi putea să o fac când va fi timpul să îți petreci viața mai mult fără mine.

Cum dormi tu lipit de mine când ceva te supără un pic și cum te țin eu cu drag la piept chiar de mi-e cald și foame și dor să scriu.

Cum mă ceri în orice secundă fiindcă nimeni nu-ți poate fi siguranță cum îți sunt eu.

Cum mă privești curios la fiecare mișcare să te asiguri că sunt aici și voi fi mereu chiar de voi sta în umbra ta; cum mă bucur eu de toate astea și te strâng aproape, uneori cam tare, cât încă mă lași.

Cum îmi mângâi fața când stai la pieptul meu și îmi arăți cât de mult iubești să crești din mine. Cum mă pierd eu când te simt așa fericit.

Cum te bucuri tu când mă revezi după câteva minute numai și cum uit eu că aș fi vrut să fac o mie de lucruri, când te zăresc atât de dornic să mă cuprinzi.

Cum zâmbești dimineața încântat că e o nouă zi iar noi ne amintim așa, ce e fericirea, chiar de avem ochii semi-lipiți și brațele amorțite de la cât de mic ne e spațiul pe care dormim.

Cum râzi la fiecare adiere de vânt și strop de ploaie și ne reînveți că viața e încredibil de frumoasă când ai sufletul plin de iubire.

Cum te joci uimit cu orice oală și faci din asta așa o atmosferă că ne gândim mereu ce alte minuni să îți mai dăm. Și aflăm că nu avem nevoie de lucruri scumpe pentru a fi fericiți.

Cum trăim noi trei, așa, în lumea noastră nouă.

Cum tu ... cum eu ... cum noi

David are de azi un an de viață lângă noi. Mi se pare atât de mult în comparație cu cât de repede simt că a trecut timpul și atât de puțin față de câți ani mai sunt să vie. De atunci, totul a devenit despre noi și copilul ținut în brațe, despre cum el se înalță și noi ne topim de dragul lui, despre cum iubirea noastră crește trăind.

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețui și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create927

8 comentarii la „Cum tu … cum eu … cum noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu