Cum sa faci despartirile mai usoare

De un an de zile, de când m-am întors la muncă, tot exersăm despărțirile. Asta a însemnat multă răbdare din partea noastră, și chiar strâns din dinți uneori.

Pe lângă faptul că separarea în sine este dificilă pentru copii, din simplul motiv că își doresc să fie mai mereu în preajma părinților, poate crea și sentimentul de nesiguranță și abandon dacă despărțirea se produce rapid și pe neașteptate. Acesta este un detaliu de care am ținut cont chiar dacă, uneori, am simțit că duc mai multă muncă așa. De exemplu, dacă avea vacanță la grădiniță și trebuie să îl las acasă cu bunicul, protesta și cu o seară înainte și în dimineața în care plecam la muncă. Strict pentru mine ar fi fost mai simplu să nu îi spun nimic cu o seară în urmă, să plec la birou înainte să se trezească el din somn și să îl las pe bunic să se descurce, dar am preferat ”the hard way” în favoare beneficiilor pe termen lung. Concret, îi spun din timp că urmează să meargă la grădiniță sau să rămână cu altcineva acasă și motivez absența mea (mă duc la muncă, am programare la medic, am o întâlnire etc)

Îl asigur că este în grija unor oameni de încredere și îi prezint pozitiv timpul pe care urmează să îl petreacă cu altcineva decât cu noi (se va distra, va juca fotbal, va merge în parc etc).

Când am posibilitatea de a-i da să aleagă, îl las, fie grădinița vs bunici, fie prietenii la care să îl duc, fie să rămână acasă sau să meargă la bunici acasă. Când nu am cum să îl las să ia astfel de decizii, apelez la pași mai mici, alege parcul în care să meargă, jucăriile pe care să le ia cu el dacă va sta altundeva decât acasă, ce să îi aduc când mă întorc de la serviciu, cu ce să se îmbrace (de cele mai multe ori decide singur, motiv pentru care a mers la grădiniță și în pijamale, sau în trening cu cămașă, sau cu șosetele culori diferite, și nu doar la grădiniță) etc. În general îi dau variante și îl pun să aleagă haine, ce mănâncă, cu ce periuță se spală pe dinți, ce ne jucăm, ce cântăm și tot așa. Mi se pare importat să fie învățați de mici să ia decizii.

Mă asigur că are suficient timp pentru a putea să se despartă de noi. Știu că este o parte dificilă și mai știu din multă experiență că majoritatea recomandă ca separarea să se facă rapid, așa, cum ai smulge un plasture. Eu nu. Sigur, uneori pare că dacă stai mai mult la grădiniță până intră în clasă, va pleca mai greu, și poate sunt copii pentru care chiar așa este, dar majoritatea au nevoie de timp să își ia iubire pentru toată ziua. Am trecut și noi prin situația în care am fost sfătuiți să îl lăsăm repede și să fugim, dar am explicat de fiecare dată, că aceasta este modalitatea noastră de a-l securiza emoțional atât cât are nevoie. Pentru a-i putea oferi acest timp este suficient să ne trezim mai devreme 🙂 , la grădiniță, de cele mai multe ori are nevoie de 10-15 minute de tărăgănit iubirea, după cum îi spun eu. Despre adaptarea la grădiniță v-am mai povestit aici în teorie și aici în practică.

de-ce-sunt-la-usa-casei-mele

FotoCredit: Foto Experience Ro

Îi fac o estimare de timp pentru perioada cât va sta cu altcineva. Sigur că el nu știe ce înseamnă 3 ore, încă, și nici să citească ceasul, chiar dacă îi arăt ”uite, mă întorc când limba ceasului este aici”, sau îi spun ”tataie te va aduce peste 3 zile, joi”. În ceea ce privește grădinița, este mai simplu, îi spun că mă voi întoarce după ce se trezește din somn. Niciodată nu îi spun ”vin imediat”, mi se pare că nu oferă nici un reper și îmi imaginez numai cum va sta el încordat, dezamăgit, lipit de ușă, așteptând ”imediatul” ăsta.

Iar partea cea mai și cea mai distractivă, nu plecăm până nu ne luăm pupicii, asta înseamnă că ne prinde fața cu mânuțele lui, ne pupă apăsat pe fiecare obraz în parte, dă noroc și bate palma, fix în ordinea asta 🙂 , dacă nu iese o parte, o luăm de la capăt … și ce rău nu-mi pare 🙂 .

Respectând acești pași, pentru noi, despărțile au devenit mai simple, e ca un act de scenă care se repetă în fiecare zi, uneori mai rapid, alteori mai cu nervi întinși, dar cu același final pașnic și același copil fericit.

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create860

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu